Matei Bogdan
Publicat în 17 noiembrie 2021, 11:05 / 22 elite & idei

Sebastian Burduja: Amenajarea unei piețe volante și a unei parcări subterane, propuse de PNL Sector 1 – Proiectele sunt inspirate din discuțiile cu cetățenii

Sebastian Burduja: Amenajarea unei piețe volante și a unei parcări subterane, propuse de PNL Sector 1 – Proiectele sunt inspirate din discuțiile cu cetățenii

Două proiecte de hotărâre care prevăd amenajarea unei parcări subterane în zona Banu Manta şi a unei pieţe volante în faţa Primăriei Sectorului 1 au fost depuse recent de consilierii locali PNL Sector 1.

Amenajarea unei piețe volante și a unei parcări subterane, propuse de PNL Sector 1: Proiectele sunt inspirate din discuțiile cu cetățenii

Potrivit celor spuse de Sebastian Burduja, preşedinte PNL Sector 1, cele două proiecte au fost inspirate chiar din discuţiile cu cetăţenii şi urmăresc nevoile acestora.

„Cele două proiecte pe care le anunţăm astăzi au fost inspirate chiar din discuţiile cu cetăţenii şi urmăresc nevoile acestora: parcări publice civilizate (unde nu mai este cazul să explic necesitatea sau oportunitatea) şi pieţe volante, cu produse tradiţionale şi sănătoase româneşti”, a declarat Sebastian Burduja, conform unui comunicat.

Ce vizează primul proiect?

Primul proiect vizează actualizarea documentaţiei şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului „Amenajare parcare subterană în zona străzii Banu Manta”, aprobaţi prin HCL nr.173/2011.

Totodată, Sectorul 1 are cel mai mic număr de parcări de reşedinţă din Bucureşti, potrivit comunicatului PNL. Astfel, Administraţia Domeniului Public se ocupă de 9.941 de locuri de parcare de reşedinţă pentru 84.285 autoturisme persoane fizice şi 69.468 autoturisme persoane juridice înregistrate în evidenţele fiscale ale Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1.

La acest număr se adaugă zilnic un număr foarte mare de autoturisme care vizitează Sectorul 1 în diverse scopuri, personale sau profesionale, menţionează sursa citată.

În 2011, printr-o hotărâre de Consiliu Local au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru amenajarea unor parcări subterane în zona străzilor Ştefan Burileanu, Clucerului, Teheran şi Banu Manta, dar proiectul nu a fost demarat.

„Parcarea subterană situată în zona străzii Banu Manta ar prelua din necesităţile de parcare pentru două artere cu mari aglomerări (şos. Nicolae Titulescu şi bulevardul Banu Manta populate cu blocuri P+10). Situaţia locurilor de parcare a fost serios afectată şi odată cu construirea Podului Basarab, iar o soluţie trebuie găsită de urgenţă”, a declarat Ramona Porumb, viceprimar PNL Sector 1 şi autor al referatului de întocmire al proiectului.

Proiectul pentru organizarea de pieţe tradiţionale, volante şi târguri pe raza Sectorului 1 stabileşte cadrul şi decide organizarea unei astfel de pieţe începând cu 1 martie 2022 la adresa situată în bulevardul Banu Manta, nr. 9 (parcarea din faţa Primăriei).

„Sectorul 1 a rămas singurul care nu are un proiect referitor la organizarea de pieţe tradiţionale, volante şi târguri, deşi există cadrul legal naţional şi foarte multe primării amenajează astfel de pieţe de ani buni. Acest proiect va încuraja consumul de alimente sănătoase, dar şi vânzarea directă a produselor agricole româneşti şi promovarea micilor producători şi a producţiei agricole sustenabile. Toate acestea sunt nevoi concrete ale societăţii româneşti, dar şi direcţii importante de politici publice la nivel naţional şi european. Vom avea prima piaţă volantă din luna martie a anului viitor, dacă HCL va fi adoptată şi dacă primarul Sectorului 1 va decide să nu o includă pe lista proiectelor PNL blocate”, a transmis Dinu Gheorghe, consilier PNL Sector 1 şi autorul referatului de aprobare al proiectului.

www.capital.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe