Adriana
Publicat în 23 noiembrie 2021, 17:11 / 30 elite & idei

Floriana Jucan: EVALUATOR în România. De la entuziasm la închisoare

Floriana Jucan: EVALUATOR în România. De la entuziasm la închisoare
+ Observator •

„Aleg de fiecare dată să mă lupt pentru ceva, nu împotriva a ceva” e filosofia profesională a lui ADRIAN VASCU, fost președinte al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (ANEVAR). Despre șocul din această breaslă și cum au ajuns unii dintre evaluatori în spatele gratiilor doar pentru opiniile lor profesionale, într-un interviu exclusiv pentru Q Magazine.

EVALUAREA ESTE ȘI ȘTIINȚĂ, ȘI ARTĂ

Ce este evaluarea: o știință exactă, o disciplină științifică, o previziune sau un proces de estimare?

Formularea des utilizată e că evaluarea bunurilor este și știință și artă în același timp. Este știință pentru că utilizează formule de calcul specifice matematicii și e artă pentru că necesită ca „ingredientele” utilizate în aplicarea formulelor matematice să fie observate, analizate și selectate din comportamentul participanților la piață, respectiv din surse de informare ce reflectă comportamentul actorilor pieței. Prețul de pe piață, transpus în valoarea de piață în cazul evaluărilor, nu e o mărime măsurată, ci e rezultatul intersecției dintre dorințele vânzătorilor și cumpărătorilor. Prima dată a existat prețul și apoi valoarea. Ulterior, pe baza prețurilor și a intențiilor de vânzare/cumpărare, s-a născut evaluarea ca o profesie care să vină în sprijinul părților implicate într-o tranzacție. Categoric, așadar, e un proces de estimare. El se utilizează astăzi de cele mai multe ori în evaluări care nu au la bază o tranzacție obligatorie pe baza evaluării, cum ar fi: evaluarea pentru garantarea împrumuturilor, evaluarea pentru raportare financiară sau evaluarea pentru impozitarea clădirilor.

Astfel, partea științifică a evaluării e destul de clară și verificabilă. Și este comună peste tot în lume. Însă partea de artă e diferită de la țară la țară, datorită nivelului diferit de acces la informații transparente privind tranzacțiile.

În România, nu ne găsim în cea mai bună poziție, din cauză că, cel puțin la imobile, accesul la informații publice privind tranzacțiile, nu e permis. Iar acest fapt îl știe sau îl poate verifica oricare dintre cititorii Q Magazine dacă încearcă să afle, din surse publice, cu cât s-a vândut vreo casă, teren sau apartament din localitatea în care se află.

Practic, „arta” în România s-a concentrat pe analiza ofertelor de vânzare care din punct de vedere cantitativ există pentru majoritatea proprietăților. Desigur că aceasta a cerut o atenție suplimentară, de la a te asigura că oferta nu e una fictivă, la a identifica faptul că bunul oferit spre vânzare e comparabil cu cel evaluat, și până la a ști cât de actuală este oferta respectivă și dacă prețul afișat e cel solicitat de vânzător.

În concluzie, evaluarea este și știință și artă. Partea de artă însă fiind importantă, este firesc ca analiza rezultatului să fie exact ca analiza operelor de artă: plină de subiectivism.

Actualul cadru legislativ oferă o protecție reală evaluatorilor?

Legislația asigură aceeași protecție pe care o asigură medicilor, contabililor, auditorilor financiari sau practicienilor în insolvență, prin legile specifice.

Problema este că, față de celelalte profesii amintite anterior, în evaluare, foarte multă lume își exprimă părerea. Iar acest fapt se întâmplă de cele mai multe ori când una dintre părți nu este mulțumită de rezultat.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe