de Teodor Baconschi

Când votezi pe social media prin fiecare „like”, nu mai ai răbdare ca diverse partide să te caute o dată la patru ani, pentru a le retrimite exponenții în parlament. Trăim deja într-o democrație plebiscitară, în care exercițiul electoral e continuu.

Prăbușirea comunismului a generat un val universal de entuziasm față de liberalismul democratic, pe care elitele occidentale l-au proclamat învingător, sperând că umanitatea asistă la „sfârșitul istoriei”: nu era vorba, desigur, despre Apocalipsă, cât despre finalul reprezentărilor dogmatic-ideologice despre lume și societate. Stânga a văzut în acel an de răscruce încununarea procesului revoluționar început cu două secole înainte, prin Revoluția franceză. Dreapta s-a lăsat convinsă că stabilitatea contractelor, comerțul mondial liber și spiritul antreprenorial au rămas singura opțiune (după principiul „there is no alternative”). În cele trei decenii succesive lui 1989 s-a dovedit că nu e așa. Nimeni nu a anticipat capitalismul chinez – expresia unui nou materialism cu accente naționaliste specific asiatice – deși el fusese creat prin transfer de tehnologii și capacități productive din Europa și America de Nord spre „marea manufactură” din fostul „imperiu de mijloc”. Nimeni nu a crezut că, într-o singură generație, hegemonia SUA va fi contestată simultan dinspre o Uniune Europeană care nu vrea să ajungă captivă în rivalitatea chinezo-americană, dinspre o lume arabă care visează emanciparea de sub tutela principalului aliat occidental al Israelului și dinspre o fostă lume a treia care folosește războaiele culturale occidentale pentru a-și defini, cu maxim aplomb, propriul drum istoric.  Pe fondul acestor dislocări geopolitice, revoluția digitală a internetului a erodat democrația reprezentativă, după care am râvnit atâta amar de vreme, forțând tot mai vizibile reconfigurări. Când votezi pe social media prin fiecare „like”, nu mai ai răbdare ca diverse partide să te caute o dată la patru ani, pentru a le retrimite exponenții în parlament. Trăim deja într-o democrație plebiscitară, în care exercițiul electoral e continuu. Societatea nu mai e împărțită pe clase și nici clasa de mijloc (să-i spunem burghezia) nu mai are rolul de a înclina, de la centru, balanța dintre dreapta și stânga. Centrul s-a volatilizat, cu urmarea că voturile migrează populist spre extreme. Dar asta nu înseamnă dictatură, cum ne anunță diverși pesimiști de serviciu. 
Citeşte întreaga ştire: A patra putere e cea digitală. Cum ne pregătim pentru lumea votului permanent