Este uimitoarea capacitatea noastră, a românilor, de a cheltui resurse enorme pentru mize lipsite de importanță doar pentru că nu ne putem gestiona ego-urile. Rupem hainele de pe noi, răsturnăm mesele, ne umflăm în pene de parcă la noi în portofel stau codurile nucleare. Și nu, nu zic doar de USR. Văd asta în mediul asociativ unde mă apucă uneori râsul când îmi trece inflamarea și înțeleg de la ce și pentru ce ne-am luat. Gâlceava piticilor. Ni se trage și dintr-o dimensiune culturală care ne împinge la fragmentare și orgolii mărunte. Suntem țara în care cei mai mulți preferă să fie vătafi pe o moșie mică și vai de capul ei, decât piese într-un mecanism mai mare.

Mânați de ego, neîncredere și preocupare excesivă pentru metrul nostru pătrat ne este foarte greu să colaborăm eficient. O facem în momente de tragedie sau pericol, dar nu e suficient. O societate se construiește zi de zi. Mă întreb de multe ori ce ar trebui să se schimbe ca să fim mai cooperanți și să lăsăm de la noi când un interes mai mare o cere în mod justificat. N-am un răspuns, deocamdată constat.