Radu Burnete: De ce trebuie România să investească în echipament militar când noi avem încă școli cu toaletă în curte?
de Radu Burnete
Câteva gânduri despre replica asta pe care am primit-o de foarte multe ori. Acum avem urechile ciulite și sunt niște lucruri de spus dincolo de evidența că putem fi atacați de Rusia.
Investițiile în armată și cele în educație și sănătate nu se exclud. România nu mai este chiar așa de săracă și dacă am mai reduce risipa, corupția și evaziunea fiscală cred că ați fi surprinși câte se pot face în paralel. Argumentul acesta este non-starter. Discutăm proporții, nu una versus alta. Iaca și din acest motiv corupția și evaziunea trebuiau să rămână ca puncte importante în ansamblul securității naționale. Dacă ne furăm căciula, de unde bani de Javelin?
Realitatea este că toaletele din curte și echipamentul militar învechit au aceeași cauză. Țările guvernate bine au ambele infrastructuri, publică și militară, bine puse la punct. Nordicii sunt și aici un exemplu pentru cei care mergeți mereu cu gândul la ei.
Suntem membri într-o alianță militară. Nu poți să vii la mesele organizate în comun mereu cu mâna goală. Să joci poker fără să pui câțiva bani pe masă. Alianță militară înseamnă să ai armată. Țările mari înțeleg că e pe spinarea lor să aibă armament nuclear, sute și mii de avioane, dar musai să contribuim și noi raportat la dimensiunea noastră.
Trebuie să investești în propriile capacități chiar dacă ești membru NATO. Trebuie să ai capacitatea de a rezista organizat până vin alții. Mobilizările sunt complexe, armatele NATO nu se teleportează aici. Asta poate însemna săptămâni, luni. Trebuie să putem asigura coridoare aeriene și terestre pe care să vină aliații. Asta putem face doar dacă avem cu ce.
Aliații te pot ajuta foarte repede cu echipamente militare, dar nu prea ai ce face cu ele facă nu știi să le folosești. Doar o armată profesionistă le poate utiliza mai ales dacă sunt sofisticate. Degeaba mă trezesc eu în curte cu F-35 sau M1 Abrams. În mâna mea sunt tablă și cabluri.
Armata României trebuie să fie interoperabilă cu cele ale aliaților, să le cunoască armamentele, procedurile și așa mai departe. Pentru asta e nevoie de antrenamente și exerciții. Nu te poți antrena doar virtual. Ai nevoie de echipament.
Pacifismul este ideal atunci când vom găsi o formulă planetară să ajungem acolo. Noi pacifiști și Rusia și China înarmate până în dinți nu sună prea deștept. România nu are ambiții teritoriale și nici nu ar trebui să aibă vreodată, dar așa cum arată lumea de astăzi rămân la Theodore Roosevelt: ”speak softly and carry a big stick; you will go far”. Zilele aceste sunt din nefericire pline de lecții scumpe. Să nu le irosim.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


