E absolut cumplit ce i se întâmplă jurnalistei Emilia Sercan. Pentru că hărțuirea, amenințările cu moartea, furtul unor fotografii personale și acțiunile de kompromat i se întâmplă pentru că își face treaba de jurnalist.
Vă rog, citiți-i mărturia până la capăt. Nu e nici prima oară și nici primul jurnalist care o pățește. Însă scala mizeriei te face pur și simplu să te sufoci de furie.
Nimic nu e mai cumplit ca forța arbitrară a statului pusă în slujba intimidării unui individ.
Nimic nu e mai oribil ca o astfel de acțiune să se întâmple după dezvăluirile privind plagiatul premierului Ciucă. Să fiu în locul lui, dacă nu aș avea vreo legătură cu asta, aș fi primul care să facă tot ce îi stă în putință ca adevărul să se afle repede.
Mă știți că sunt o optimistă. Altfel nu mai eram aici de multă vreme. Însă militarizarea statului, faptul că tot mai multe instituții și politicieni își permit să facă bullying cu indivizi folosind uneltele statului, impunitatea unora, mafioțeala, toate astea îmi jumulesc aripile și îmi fac țăndări optimismul. Și îmi e din ce în ce mai greu să le lipesc la loc.