Matei Bogdan
Publicat în 27 aprilie 2022, 16:03 / 46 elite & idei

Luca Niculescu: Festivalul Cărții

Luca Niculescu: Festivalul Cărții

Festivalul Cărții. Mult interes pentru dezbaterea organizată de România despre rolul scriitorilor în societate, despre adevăr și propaganda, mai ales în aceste vremuri. Matéi Visniec a vorbit despre codurile pe care le foloseau scriitorii în România înainte de 1989, despre realitatea paralelă – între discursul oficial și cel pe care îl puteai întâlni în unele cărți sau piese (Caligula lui Camus s-a jucat, de exemplu, din 1980 la Teatrul Național, în timp ce România era condusa de Ceaușescu). Florina Ilis a evocat magistrala « Cartea numerilor », cronică de familie a patru generații în multe regimuri politice, în timp ce Oleg Serebrian, care a venit la Paris cu ultimul sau volum, « Pe contrasens » – o alta saga de familie – a atins un alt subiect important, despre rolul scriitorilor în salvarea democrației. Un dialog viu și pasionant, cu multe întrebări, care a continuat apoi cu ședința de dedicații de la standul României, organizat de Institut Culturel Roumain de Paris,
L-am întâlnit acolo și pe Georges Banu, cu o alta carte superbă, „Les Récits d’Horatio”, apărut la Actes Sud și, chiar înainte de plecare, m-am bucurat să îl salut pe Catalin Pavel, al cărui volum, Arheologia iubirii, oferă o extraordinara perspectivă a poveștilor de dragoste din istorie, prin ochii unui arheolog. ȘI e bine pus în evidență și la standul României, și la cel al editurii care l-a publicat.
Sunt multe evenimente, mulți autori și traducători zilele acestea și îmi pare rău că nu pot ajunge la toate. Așa că îi salut aici, gandindu-mă că, până la urma, cel mai bun lucru pe care îl putem face este să le citim cărțile.
Iar la plecare, în ploaia pariziana, sute de oameni așteptau liniștiți pentru a intra la Festivalul Cărții de la Grand Palais Ephémère.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe