de Alexandru Lăzescu

Cumpărarea rețelei sociale de către Elon Musk a provocat un amestec de aplauze entuziaste și reacții isterice, unele de-a dreptul absurde, din partea elitelor liberale; deși impactul deciziei sale este incert chiar și cei mai sceptici recunosc că asistăm la un punct de cotitură din perspectiva bătăliei pentru prezervarea „libertății de expresie”.

   Într-un dialog cu fostul vicepremier australian, John Anderson, istoricul Niall Ferguson identifica trei mari amenințări la adresa civilizației occidentale, în măsura în care, spunea el, mai putem vorbi de așa ceva: 1. Islamul radical; 2. Ascensiunea Chinei și aspirațiile acesteia pentru obținerea hegemoniei globale; 3. Criza internă, autoflagelarea lumii occidentale.

  Prima dintre acestea este probabil și cea mai puțin severă, deși multă vreme, după atacul terorist din 9/11 2001 s-a aflat în capul listei problemelor de securitate din punctul de vedere al Statelor Unite. A doua este cu siguranță extrem de serioasă chiar dacă în acest moment criza din Ucraina și confruntarea cu Rusia monopolizează toată atenția lumii. Oricum, prin documentul de strategie comun pe care l-au semnat pe 4 februarie la Beijing  Xi Jinping și Vladimir Putin și-au exprimat deschis și explicit intenția de a forța instaurarea unei noii ordini mondiale în cadrul căreia să joace un rol dominant. Și, într-adevăr, mai toată lumea este de acord că marea competiție geopolitică dintre America și China va defini în mod esențial secolul al 21-lea. Diferă doar scenariile luate în calcul, adesea tributare poziționării ideologice a celor care le avansează.

  Pentru așa numită „școală realistă”, reprezentată de personalități precum John Mearsheimer, competiția pentru hegemonia mondială dintre China și Statele Unite este o „tragică inevitabilitate”. Alții, din contra, îndeamnă America să evite competiția geopolitică și să se alăture Chinei în „demersul nobil de salvare a planetei”. O marotă ideologică dominantă în spațiul occidental care exagerează impactul schimbărilor climatice și îl pune cvasi-exclusiv pe seama factorului uman și o probă de naivitate geopolitică de tipul celor cultivate în ultimelor trei decenii care au adus Occidentul în poziția vulnerabilă de astăzi.

  Cu toate acestea și în ciuda formidabilei provocări reprezentate de China, în plan militar, economic, tehnologic, în condițiile unui nou Război Rece mult mai complicat și mai dificil decît primul, Niall Ferguson crede că soarta confruntării va depinde în mod decisiv de evoluțiile interne din lumea occidentală, de capacitatea acesteia de a depăși criza profundă de natură culturală și morală pe care o traversează, mai degrabă decît de contextul extern. Occidentul a cîștigat primul Război Rece datorită superiorității valorilor fundamentale pe care le-a cultivat în raport cu ceea ce oferea lumea comunistă: libertățile individuale, spiritul critic, piața liberă, promovarea competenței, libertatea de expresie. În particular libertatea de expresie are o importanță capitală, susțin Jordan Peterson și Douglas Murray, nu doar ca valoare în sine ci și ca o condiție esențială pentru promovarea competenței pe toate palierele din societate. În absența acesteia sunt masiv amputate spiritul critic, inițiativa, creativitatea, valori esențiale atunci cînd te confrunți cu regimuri autoritare precum cel din China care se bazează pe un sistem instituțional bine structurat și pot elabora strategii pe termen lung.

  Dar mai are astăzi Vestul valori comune la care să se raporteze în proporție covîrșitoare, în care să creadă, și pentru care să fie gata să facă sacrificii? Mai are astăzi lumea occidentală încredere în ea însăși, în capacitatea ei de a purta din nou cu succes această nouă bătălie existențială, sau este deja epuizată? Este capabilă America să iasă din bucla celor două lumi paralele, „Woke” vs  Conservatori” care nu se mai văd compatibile una cu alta?  Dacă în școli și în campusurile universitare se rescrie istoria, sunt trecute la index figuri considerate pînă de curînd emblematice, de la Thomas Jefferson în America la Winston Churchill în Marea Britanie, ale căror statui sunt profanate, mutate sau chiar demolate, dacă opere, considerate și ele o parte esențială a moștenirii culturale occidentale, scrieri, tablouri, piese muzicale, sunt expulzate din spațiul public în baza unor judecăți și criterii morale poate valabile astăzi, deși și asta este discutabil, ignorînd complet contextul acelor perioade, dacă întreaga construcție instituțională a Americii este descrisă drept una „sistemic rasistă” nu de voci periferice ci de un segment important din establishment-ul politic, mediatic, academic, corporatist, de ce ar mai dori membrii unor astfel de „societăți toxice” să le apere în fața asaltului unor competitori geopolitici? Să pui astfel de întrebări astăzi cînd, nu-i așa?, lumea occidentală dă dovadă de o asemenea unitate, surprinzătoare pentru mulți, în ceea ce privește gestiunea confruntării cu Rusia, pare oarecum surprinzător. Însă, vechile probleme nu au dispărut ca prin farmec din cauza războiului din Ucraina și nici măcar unitatea Vestului nu e pe deplin garantată pe termen mediu și lung.

  Într-un articol apărut în 2015 în The Standpoint, în plină criză a valului migraționist din Europa, Douglas Murray remarca că „de-a lungul celei mai mari părți a istoriei lumii a fost mai ușor pentru oameni să refuze, mai degrabă decît să accepte, responsabilitatea pentru lucrurile pe care le-au făcut”. „Numai în Occidentul modern am ajuns în poziția nefirească de a ne grăbi să ne asumăm responsabilitatea și pentru lucruri pe care nu le-am făcut decît să ne susținem inocența”. „Curentul iconoclast din democrațiile liberale reprezintă un avertisment privind un apropiat colaps civilizațional”, scrie și Aris Roussinos, în UnHerd. Pentru că o civilizație care își distruge cu bună știință rădăcinile are șanse minime să supraviețuiască pe termen lung. „Ideologia este încă din antichitate inamicul civilizațiilor”, remarcă istoricul Victor Davis Hanson. Dacă ar fi să ne referim la exemple recente, precum Germania nazistă sau Uniunea Sovietică, derapajele ideologice au distrus libertatea de expresie, au ruinat meritocrația, au introdus criterii artificiale peste tot, în spațiul cultural, în știință și tehnologie. Curentul „woke” nu este încă la fel de letal, spune el, dar înlocuind judecățile de valoare bazate pe criterii obiective care s-au dovedit de succes în trecut cu altele în care rolul dominant îl joacă rasa și ideologiile de gen merge în mare măsură pe același drum.

   Problema este că acest factor esențial, faptul că întotdeauna în istorie crizele interne, degradarea elitelor, au avut un rol determinant în colapsul civilizațiilor, este, cu puține excepții, în general ignorat. Majoritatea analizelor geopolitice se concentrează exclusiv pe aspecte de ordin militar, economic, diplomatic, toate importante desigur dar care trebuie totuși privite în contextul situației interne. De unde și întrebarea dacă Vestul poate respinge atît acest asalt de sorginte neomarxistă asupra valorilor și instituțiilor sale fundamentale cît și asaltul populismelor de extremă dreapta sau declinul său este implacabil? 

  Reacțiile din mass media, din spațiul politic, cultural și academic occidental, față de preluarea Twitter-ului de către Elon Musk, ajunsă între timp în stadiu final, ilustrează perfect acest fenomen. Pentru elitele liberale din America ideea că cineva ca Elon Musk, care s-a arătat foarte critic în trecut față de politicile de moderare excesivă a conținutului, practicate de către rețelele sociale, în particular de către Twitter, poate prelua controlul complet asupra acestuia din urmă reprezintă un adevărat șoc.

   În România Twitter nu are nici pe departe popularitatea de care se bucură Facebook. Iar pe plan mondial cu cei 330 milioane de utilizatori activi Twitter este mult sub Facebook care are aproape 2 miliarde. Însă în afară rețeaua socială agregă, în America, în Europa și în multe alte părți de pe glob, cam toate vocile influente din politică, din mediul de afaceri, din instituțiile internaționale, din spațiul cultural și din cel academic, din think tank-uri. De la Papa la Ali Khamenei, liderul religios din Iran, de la președinți și șefi de guverne la oameni de decizie din agenții și structuri internaționale la, jurnaliști, scriitori, actori, sportivi sau muzicieni de renume, mai toți au un cont pe Twitter pe care îl folosesc pentru declarații oficiale, pentru reacții față de acestea, pentru scurte analize sau pentru a promova articole, volume sau studii de specialitate. După cum remarca Barri Weiss în scrisoare prin care își înainta demisia de la The New York Times Twitter a devenit un fel de editor final al cotidianului care decreta care opinii sunt acceptabile și care trebuie rejectate, care subiecte trebuiau scoase în evidență și care trebuiau ignorate, în funcție de criteriile introduse de ceea ce fusese botezat drept un nou tip de jurnalism, unul „în cheie moral corectă”.

   S-a discutat mult în 2020 despre blocarea contului de Twitter al fostului președinte Donald Trump. Însă „corecțiile”(suspendări de conturi sau limitări ale traficului) aplicate, cu precădere în timpul pandemiei, de rețeaua socială unor personalități și subiecte în baza principiului vag și elastic de promovare a unei  „conversații sănătoase”, purtînd amprenta evidentă a unor criterii ideologice „woke” și a partizanatului politic, literalmente au explodat. Mai nimic nu a scăpat acestei „ghilotine ideologice”: persoane, subiecte, instituții media (ca publicația satirică The Babylon Bee), cu care operează nu doar  Twitter ci și alte rețele sociale, precum Facebook.

   După cum remarca Bill Maher, cunoscutul moderator al show-ului „Real Time” de pe HBO, o persoană cu evidente simpatii liberale, foarte critic la vremea sa față de Donald Trump, care este departe de a fi una dintre vocile conservatoare demonizate de populația „woke”,  Twitter devenise un „teritoriu exclusiv al stîngii” care la fel ca și alte organizații media au ajuns să fie „enclave” pentru persoane care doresc să „ajusteze” știrile și opiniile pentru a le pune de acord cu vederile lor politice și ideologice. „A eșuat Twitter în postura de judecător a ceea ce poate trece sau nu de filtrul său intern? Aș susține că da”, a spus Maher în timpul uneia dintre emisiunile sale recente. „A eșuat atunci cînd a blocat contul New York Post de pe Twitter pentru a opri distribuirea articolului cu investigația despre E Mail-urile lui Hunter Biden. Care s-a dovedit ulterior (fapt confirmat de The New York Times și Washington Post – N.A.) că a fost o dezvăluire adevărată. A eșuat și atunci cînd a spus că nu trebuie să discutăm dacă COVID-ul a provenit sau nu dintr-un un laborator. A eșuat!„. Completînd că preferă să știe că Elon Musk este cel care face regulile pentru „moderarea conținutului” și nu un tînăr de 23 de ani care nu este în stare să suporte o glumă făcută de The Babylon Bee. „Aceasta este o generație care pur și simplu nu înțelege ce înseamnă „violența”. Ei cred că „violența” este orice nu-mi place mie! Standardul lor pentru libertatea de expresie este „Să nu mă simt inconfortabil”.

   Anunțul despre preluarea Twitter de către Elon Musk a avut un impact imediat. Au fost aplauze, manifestări de satisfacție, în paralel cu altele care consideră evenimentul un dezastru de proporții apocaliptice. Au fost înregistrate aproape peste noapte 30 de milioane de conturi noi iar voci conservatoare sau considerate pînă acum în mare parte „indezirabile” au raportat creșteri semnificative ale traficului de pe conturile lor. Ceea ce dovedește că discriminările politice și ideologice nu operau doar prin blocarea conturilor ci și prin limitarea traficului prin intermediul algoritmilor utilizați.

   Există însă și destui care privesc cu rezerve capacitatea lui Elon Musk de a schimba radical comportamentul Twitter în condițiile în care sunt de așteptat presiuni cu reglementări severe din partea autorităților, și din Statele Unite dar și din Europa, care în general nu au privit cu ochi buni schimbarea de acționariat. În plus, Twitter este, spre deosebire de Facebook – acum rebotezat Metaverse, o companie cu probleme de sustenabilitate financiară. Raportează trimestre cu o profitabilitate la limită sau chiar cu pierderi. Așa că una dintre întrebările frecvente este ce schimbări va face Elon Musk din perspectiva modelului de afacere pentru a face corporația mai competitivă și mai sănătoasă în plan financiar. Însă chiar și cei rezervați sau chiar sceptici recunosc că asistăm la un punct de cotitură din perspectiva prezervării „libertății de expresie”.

   Din acest punct de vedere reacțiile isterice, de tipul celor care spun că viziunea lui Musk despre libertatea de expresie este „letală”, că deschide calea către manifestări ale „supremației albe”, „rasismului”, „fascismului” (etichete standard aplicate generos de către războinicii „woke” tuturor celor cu a căror păreri nu sunt de acord), ca să nu mai vorbim despre altele care frizează absurdul (Elon Musk este descris, la postul de radio public american NPR, drept un imperialist și un colonialist din cauza ambițiilor sale de a ajunge pe Marte!), ilustrează plastic faptul că mulți dintre cei aflați în poziții de putere și influență în Vest, în particular în America, văd astăzi libertatea de expresie, considerată pînă de curînd fundamentală într-o democrație liberală, drept ceva mai degrabă toxic. Deplîng faptul că un miliardar a ajuns să contrazică această „viziune”, punînd astfel în pericol, ni se spune, chiar „democrația”. Așa cum face Max Boot de la Washington Post, publicație deținută, iată o probă de ironie, de un alt miliardar celebru, Jeff Bezos, fondatorul Amazon.

   Cei care ani de zile în șir le replicau celor care criticau suprimare punctelor de vedere „neconforme” cu cele ale stîngii că „dacă nu vă convine nu aveți decît să va faceți propriile voastre platforme” acum denunță disperați „pericolul catastrofal” reprezentat de un Twitter controlat de Elon Musk. Un bun exemplu în acest sens este Robert Reich, un fost secretar în administrația Bill Clinton, care pe 9 ianuarie 2021 scria pe Twitter că „oricine spune că interdicția Twitter încalcă Primul Amendament nu știe că Twitter este o companie privată și Primul Amendament protejează persoanele fizice doar împotriva guvernului”. Acum și-a schimbat radical opinia: „Musk și apologeții săi spun că dacă consumatorilor nu le place ceea ce face cu Twitter, pot merge în altă parte. Dar unde altundeva ar merge consumatorii pentru a posta mesaje scurte care pot ajunge la milioane de oameni, altfel decît pe Twitter?”

   Aceste tip de reacții isteric apocaliptice scrie The Spectator, confirmă faptul „că există o mulțime de oameni în spațiul occidental care sunt hotărîți să-și protejeze cu orice preț puterea și influența. Care nu sunt dispuși să accepte niciun fel de disidență, nicio critică a ideologiilor lor, nici o postare pe Twitter a unor idei sceptice față poziția oficială despre schimbările climatice, comentarii considerate „transfobe” sau întrebări dacă măștile funcționează cu adevărat împotriva Covid”. Adaugînd că decizia lui Elon Musk de a cumpăra Twitter a expus comportamentul autoritar al acestora, dorința lor de a-și plasa agenda politică și ideologică în afara oricărei contestări publice. Motiv pentru care aceștia reprezintă un pericol mult mai mare pentru societatea modernă decît ar putea fi vreodată Elon Musk, conchide săptămînalul britanic.

www.contributors.ro