Mihai Toader-Pasti: Uniunea Europeană nu este perfectă, dar este tare mișto
Mie îmi plac uniunile, de orice fel. Si între oamenii, și între țări. Si între necuvântătoare. Uniunea Europeană nu este perfectă, dar este tare mișto. Si de când România a intrat in UE, am crescut tare mult. Si ne-am conectat. Am devenit europeni.
Astăzi este ziua Uniunii Europene.
LMA, dear! 🥳 si mulțumiri! Xoxo
Unitate in diversitate să fie! 🥰
Ea aniversează începutul oficial al Uniunii Europene si anume Declaraţia Schuman, rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ce prevedea formarea Comunității Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Ea este bunica UE.
Filosofia din spate mi se pare foarte foarte deșteaptă. Țările care cooperează economic tind să nu se razboiască. Si uite așa nu au mai fost războaie in Europa. Pana de curând.
“În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă.
Ţările Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”.
De bună seamă, reunirea intereselor economice a contribuit la creşterea standardelor de viaţă şi la crearea unei Europe mai unite. Posibilitatea de a adera la CECO le-a fost oferită şi altor ţări.”
🪬 Citate din Declaraţia Schuman
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă.”
„Europa nu va fi construită dintr-odată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări concrete care să creeze în primul rând o solidaritate de facto.”
„Punerea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel…va schimba destinele acelor regiuni care s-au dedicat în trecut fabricării muniţiei de război, dar care au fost, în acelaşi timp, cele mai constante victime ale conflictelor.”
https://european-union.europa.eu/…/schuman-declaration…
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


