Tinerilor de azi li se par probabil cam sforăitoare evenimentele și discursurile de ziua Europei. E greu să fie altfel. Zecile de ani care au trecut de la încheierea războiului au osificat memoria și au făcut limbajul lemnos. Este soarta tuturor marilor evenimente să devină simplificări abstractizate și să capete un aer de vitrină sau de icoană. E greu să fii tânăr și să rezonezi cu așa ceva dacă prin trecerea generațiilor ai pierdut legătura emoțională cu evenimentele de care ne aducem aminte.
Cu toate acestea există un rost al rememorării colective pe care-l joacă aceste festivități și discursuri chiar dacă, să fim sinceri, ele tind să devină uneori anoste. Ca ele să nu devină însă și inutile este important altceva. Să reușim să le dăm copiilor cunoștințele istorice din care să înțeleagă că pacea și libertatea aduse de Uniunea Europeană sunt rezultatul unui tumult plin de violență și suferință. Că nu sunt definitive și că o dată pierdute nu avem nicio garanție că putem repeta procesul și experimentul. Tocmai de aceea facem eforturi să le păstrăm chiar dacă uneori pare că ștergem praful de pe niște bibelouri.
Istoria pe care o învață copiii nu are voie să devină anostă fiindcă nu este. S-au scris cărți fabuloase despre tot ce s-a întâmplat în Europa și cu Europa de la Termopile la debarcarea din Normandia și este o poveste mare și captivantă cât toată civilizația noastră. Dacă știi să o spui.
Să o spunem bine. Să o citim. Să nu o uităm și să învățăm mereu din ea.