Ce carte, ce dialog, ce seară ! Am plecat impresionat de la lansarea ultimului volum al Doinei Lemny despre Brâncuși. «La chose vraie», așa se numește opera și e o carte minunată cu episoade din viața sculptorului român, cu informații inedite din arhive, cu multe fotografii. Regăsim povestea sculpturilor celebre (dar care nu este ?), scandalurile care i-au punctat opera (Doamna Pogany, Salonul Independenților, procesul cu vama americană), fascinația pentru lemn, relațiile cu românii din Paris (cei pe care îi aprecia și cei pe care îi evita), amicițiile și prieteniile – unele, complicate : Marcel Duchamp, Eric Satie, Ezra Pound, James Joyce. Și multe altele.

Și apoi sunt fotografiile. Cartea e plina de poze – făcute de Brâncuși însuși. Pentru că a fost un mare sculptor, a fost și un mare fotograf. « Făcea selfie-uri avant l’heure », spunea cineva în această seară. Autoportrete în atelier sau în afara lui, sculpturi suprapuse peste chipul său, infinite tonuri de gri – încă o descoperire.

Și nu în ultimul rând, discuția. Alaturi de Doina Lemny (care s-a ocupat cu pasiune, vreme de peste două decenii, de Atelierul Brâncuși din Paris) erau fenomenalul om de teatru George Banu, Mica Gherghescu, doctor în istoria artei, responsabila bibliotecii Kandinsky din Centrul Pompidou și editorul Alain Gourcuff, extrem de rafinat, el însuși colecționar de sculptură (cartea a apărut la cunoscuta editura de arta Gourcuff Gradenigo, cu sprijinul ICR). Un dialog bogat, spumos – a curs ușor, cu multe citate și aforisme. Voi reda cate ceva din ce am reținut, în primul rand un dialog intre sculptor și Eugen Ionescu, care venise să îl viziteze în atelier. « Cu ce vă ocupați ? » – întreabă Brâncuși. « Cu teatrul », raspunde Ionesco. „Detest teatrul” – vine replica lui Brâncuși. „Și eu”- continuă Ionesco – “de aceea, în piesele mele, îl distrug ».

Și mi-au mai plăcut câteva : « În artă nu exista străini » ; « Arta este pluta care te salvează de la naufragiu » sau « Cel mai dificil este să iți dai seama în ce moment o opera este terminată ». Poate de aceea a lăsat Coloana fără sfârșit