Luca Niculescu: Am plecat impresionat de la lansarea ultimului volum al Doinei Lemny despre Brâncuși
Ce carte, ce dialog, ce seară ! Am plecat impresionat de la lansarea ultimului volum al Doinei Lemny despre Brâncuși. «La chose vraie», așa se numește opera și e o carte minunată cu episoade din viața sculptorului român, cu informații inedite din arhive, cu multe fotografii. Regăsim povestea sculpturilor celebre (dar care nu este ?), scandalurile care i-au punctat opera (Doamna Pogany, Salonul Independenților, procesul cu vama americană), fascinația pentru lemn, relațiile cu românii din Paris (cei pe care îi aprecia și cei pe care îi evita), amicițiile și prieteniile – unele, complicate : Marcel Duchamp, Eric Satie, Ezra Pound, James Joyce. Și multe altele.
Și apoi sunt fotografiile. Cartea e plina de poze – făcute de Brâncuși însuși. Pentru că a fost un mare sculptor, a fost și un mare fotograf. « Făcea selfie-uri avant l’heure », spunea cineva în această seară. Autoportrete în atelier sau în afara lui, sculpturi suprapuse peste chipul său, infinite tonuri de gri – încă o descoperire.
Și nu în ultimul rând, discuția. Alaturi de Doina Lemny (care s-a ocupat cu pasiune, vreme de peste două decenii, de Atelierul Brâncuși din Paris) erau fenomenalul om de teatru George Banu, Mica Gherghescu, doctor în istoria artei, responsabila bibliotecii Kandinsky din Centrul Pompidou și editorul Alain Gourcuff, extrem de rafinat, el însuși colecționar de sculptură (cartea a apărut la cunoscuta editura de arta Gourcuff Gradenigo, cu sprijinul ICR). Un dialog bogat, spumos – a curs ușor, cu multe citate și aforisme. Voi reda cate ceva din ce am reținut, în primul rand un dialog intre sculptor și Eugen Ionescu, care venise să îl viziteze în atelier. « Cu ce vă ocupați ? » – întreabă Brâncuși. « Cu teatrul », raspunde Ionesco. „Detest teatrul” – vine replica lui Brâncuși. „Și eu”- continuă Ionesco – “de aceea, în piesele mele, îl distrug ».
Și mi-au mai plăcut câteva : « În artă nu exista străini » ; « Arta este pluta care te salvează de la naufragiu » sau « Cel mai dificil este să iți dai seama în ce moment o opera este terminată ». Poate de aceea a lăsat Coloana fără sfârșit ![]()
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


