Ovidiu Raețchi: Agenda zilei de astăzi a avut 3 momente importante
La ora 10.00 am participat, la invitația D-lui Ovidiu Alexandru Raetchi, Președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, la masa rotundă cu tema „Noul concept strategic al NATO, o abordare din perspectiva rezilienței”, organizată de această instituție la Cercul Militar Național. A fost o bună ocazie să aflu de la specialiști care sunt principalele repere ale acestei Strategii și cum anume va contribui România la punerea sa în aplicare.
*
La ora 12.00 am fost prezent, în Sala Banat a Palatului Victoria, la o întâlnire de lucru cu Șeful Cancelariei Prim-ministrului Guvernului României, dl Ministru Mircea Abrudean, și cu Dna Secretar de Stat Irina Dumitrița Solomon, la care au luat parte și coordonatorii Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, Agenției Naționale pentru Romi, Agenției Naționale Anti-Doping, Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova și Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Am prezentat prioritățile IICCMER și am primit asigurări că proiectele noastre, în special cel al Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat, vor fi susținute și de aici înainte.
*
La ora 14.00, la Palatul Cotroceni, am avut onoarea unei întrevederi cu Dna Consilier de Stat Catalina Galer, Coordonator al Departamentului pentru Relații cu Societatea Civilă din cadrul Administrației Prezidențiale. I-am expus progresele înregistrate de IICCMER începând din luna martie încoace și am discutat despre proiectele Institutului din perioada imediat următoare.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


