de Mirel Palada

Am o vagă bănuială. Se urlă în mod intenționat “catastrofă”, pentru a se crea așteptări și temeri foarte mari, ce nu vor fi concretizate. Să vă explic.

De cel puțin trei luni de zile sîntem pur și simplu năpădiți de narativul “să fugim, ne mănîncă”. Am scăpat de isteria Covid, am dat pagina și am început să cîntăm următoarea arie de partitură apocaliptică.

Să vezi ce-o să fie la iarnă. Un dezastru oribil. Stalingrad a fost mic copil pe lîngă ce ne așteaptă. Temperaturi de minus patru sute de grade în casă. Haite de lupi care fură copiii din leagăn și sfîșie oamenii pe străzi. O lipsă cruntă de combustibil, cum nu s-a mai văzut de pe vremea lui Burebista.

Tot soiul de trăirisme în mod voit exprimate în tușă groasă, menite să ducă lumea în pragul fandacsiei. Pardon, deja au dus-o. Sîntem acolo, cu toții, în fibrilații. Mai avem un pic și facem atac de panică.

Fix ca în plină isterie Covid. Dragul de el… Ce dor mi-e de priceperea de comunicare de pe vremea Covidului. Ce-or fi făcut cu izoletele? Le vor folosi cumva și la iarnă, să evacueze morții de frig?

Buuun. Deci ditamai catastrofa. Indubitabil, coane Fănică. Inevitabil, coană Joițico.

Continuarea, aici.