de Alexandru Grumaz

Cu cincizeci de ani înainte ca Netflix să producă The Queen’s Gambit exista un om a cărui faimă era la apogeu: Bobby Fisher (1943-2008). Faima lui a venit într-o zi de 31 august 1972 când în mod surprinzător l-a întrecut pe presupusul invincibil campion mondial la șah Boris Spasski (URSS) în jocul 21 al unei serii de partide susținute pe o perioadă de două luni și desfășurate într-o sală mică de sport din Islanda.

Fisher a devenit noul campion mondial la șah. Nu cred că toți cititorii au legătură cu șahul de aceea menționez că amploarea realizărilor lui Fischer a fost colosală, fiecare campion mondial de șah din 1937 a fost cetățean rus. Turneul a fost văzut în Occident, pe scară largă, ca un triumf al Războiului Rece pentru Occident. Fisher se pare ca avea un IQ de 182. Un reporter l-a caracterizat ca fiind un geniu al șahului. Răspunsul lui Fisher a fost tranșant: „Sunt un geniu care se întâmplă să joace șah”. Bobby Fisher a fost un om controversat cu păreri confuze. Cu toate acestea este menționat pentru faptul că a fost unul din învingătorii Războiului Rece.

Oamenii încă mai vorbesc despre partida cu numărul șase, în care Fisher și-a devansat adversarul de la început până la sfârșit printr-o serie de mișcări neconvenționale, strălucitoare, care la figurat, au avut același efect ca atunci când Muhammad Ali și-a dezlănțuit tacticile de ”frânghie” împotriva lui George Foreman un an sau doi mai târziu în Zair. Victoria i-a dat lui Fischer conducerea în turneu, iar de atunci Spasski nu a știut niciodată ce va face adversarul său ”nebun”. Fischer a câștigat în cele din urmă titlul cu un scor de 12 1/2 la 8 1/2. Unul dintre cele trei jocuri câștigate de Spasski nu s-a datorat strălucirii modului în care a jucat șah, ci faptului că Fischer refuzase să apară în ziua aceea. În Ucraina, la figurat, avem o partida de șah!

Continuarea, aici.