Matei Bogdan
Publicat în 22 noiembrie 2022, 19:00 / 53 elite & idei

Călin Ile, despre anul 2019

Călin Ile, despre anul 2019

Anul 2019 a fost anul în care România a preluat pentru prima dată preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, eveniment cu impact major pentru industria noastră prin prisma numărului mare de evenimente pe care urma să îl desfăşurăm, dar mai ales pentru imaginea pozitivă pe care puteam să ne-o creăm. Nu a fost să fie chiar aşa, dar oricum a fost un an din care am învăţat multe şi care ne-a adus multă încredere.

2019 a fost cel mai bun an al turismului românesc de la revoluţie încoace, un an cu multe investiţii în turism, an care încă reprezintă reperul nostru la care ne raportăm şi astăzi.

Din punct de vedere al carierei mele, 2019 a fost anul în care am decis să mai candidez o dată la funcţia de preşedinte al FIHR, lucru care mi-a adus cel de-al doilea mandat la conducerea acestei structuri importante. Este mandatul cu care mă mândresc cel mai tare, pentru că a adus progrese semnificative în evoluţia FIHR, iar acum la final de mandat (n.b. în martie 2023 se încheie) pot spune că alegerea de a candida atunci a fost una potrivită. Eram director pe hotelurile IBIS din România şi lucrurile mergeau bine spre foarte bine, gândurile noastre erau doar cum să ne dezvoltăm mai bine şi mai repede.

În 2019 nu anticipam sub nicio formă criza care urma să ne atingă începând cu martie 2020 odată cu declanşarea pandemiei de Covid-19.

Drept urmare, acum privind în urmă, pot spune că aş fi investit şi mai mult timp şi resurse în consolidarea FIHR ca structură reprezentativă a hotelierilor, s-a dovedit ulterior câtă nevoie am avut de FIHR în pandemie.

2019 a fost un an bun şi faptul că pentru mine acest an este ales de mine ca referinţă pleacă şi de la firea mea optimistă, încrezătoare – îmi place să mă raportez la lucrurile bune din viaţa mea mai degrabă decât la cele negative. Deşi tot din anul 2019 îmi amintesc de mitingurile societăţii civile, în special la cel din 10 august, ca reacţie la agresiunea politicienilor asupra justiţiei – lucru ce pentru mine la acea vreme reprezenta o ameninţare de neimaginat şi care m-au făcut pentru prima dată de la revoluţie încoace să mă gândesc la posibilitatea de a emigra.

www.zf.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe