de Petrișor Peiu

Până la retragerea franceză din Algeria, Parisul a fost principalul furnizor de armament pentru armata israeliană. Dar, odată cu venirea la putere a președintelui Charles de Gaulle, diplomația franceză a redescoperit lumea arabă, al cărei naționalism nu mai putea deranja Franța, odată ce Algeria fusese pierdută definitiv. Motiv pentru care, atunci când a trebuit să aleagă o parte în conflictul arabo-israelian, guvernul lui de Gaulle a ales statele arabe. Așa că Parisul a impus un embargo total asupra vânzărilor de armament către Israel. Și asta s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de izbucnirea Războiului de șase zile, în 1967.

Armata israeliană s-a văzut dintr-odată într-o poziție extrem de periculoasă, fără piese de schimb pentru avioanele de luptă (toate franțuzești) și fără muniție sau piese de schimb pentru artilerie. Șocul a fost atât de mare la Tel Aviv, încât aceasta a devenit principala problemă pentru guvernul evreu pentru mulți ani de atunci înainte.

Poate vă întrebați  ce au făcut israelienii pentru a ieși din această situație. S-au gândit, oare, să schimbe furnizorul de armament? Să înlocuiască tancurile, tunurile și avioanele franțuzești cu cele englezești? Sau americane? Sau chiar sovietice? Nici gând! Guvernul de la Tel Aviv a decis ceea ce numai cei cu adevărat vizionari și îndrăzneți pot să decidă: să își producă în țară tot armamentul de care au nevoie.

Continuarea, aici.