Laura D. Stifter: Solidaritate cu o creștină autentică și profesoară Merito, persecutată de către fundamentaliști
Mai nou, mizeria pro-rusă numită Activenews denigrează și calomniază o colegă de-a mea din comunitatea profesorilor Merito – o profesoară de Religie care a adus sute și mii de copii la biserică și la școală, i-a învățat diferite materii în cadrul zecilor și sutelor de workshop-uri, i-a trimis la concursuri etc.
Putiniștii, în colaborare cu niște ONG-uri cepefiste de apartament, o acuză pe draga noastră colegă Daniela, pentru ce credeți?
Nu, nu ați ghicit. Orice ați răspunde, nu ați ghicit, fiindcă n-aveți cum să vă dați seama până unde poate merge fanatismul ideologic al ONG-urilor și publicațiilor de acest tip.
Daniela este acuzată și i se cere demisia pentru că este de acord cu egalitatea de gen. Și nu, în viziunea putiniștilor trădători de Hristos, n-ar trebui să fim de acord cu egalitatea de gen, că doar, na, se știe că, în România tradițională, bărbații își bat femeile… așa, ca-n „Ion” al lui Rebreanu, unde personajul Ana fugea de bătăi de la tată la soț și de la soț la tată, până când a ajuns să se sinucidă. Asta este familia și societatea tradițională pe care ultraconservatorii pro-ruși ar dori ca profesorii de Religie să o susțină.
Mai exact, fiind întrebată de către un jurnalist despre un material didactic pe tema egalității de gen și a non-discriminării în educație, profesoara de Religie a dat un răspuns normal și echilibrat. Ori asta constituie, după fanatici, nu știu ce fel de crimă la adresa ideologiei lor anacronice și anticreștine, la care ei ar dori ca întreaga Biserică să achieseze.
Din fericire, însă, instituția Bisericii a reacționat frumos și etic, inclusiv diseminând prin canale oficiale dreptul la replică al colegei noastre.
Inițial, văzând calomnia și nevrând să atrag atenția asupra ei, am gândit că ar fi bine să vorbesc doar în privat cu colega noastră, dar apoi, văzând că informațiile sunt publice pe pagina ei de Facebook și că oamenii își exprimă solidaritatea, iar ea a ales inclusiv să formuleze o scrisoare deschisă (și foarte bine a făcut), îmi dau seama că pot scrie și eu public, așa încât doresc și simt nevoia să-mi exprim solidaritatea, admirația și încrederea față de această colegă dragă, profă de Religie bună și iubitoare a copilașilor pe care-i are în grijă didactică.
Și dacă ea, fiind în cauză, doar se apără calm și cu mult tact, în schimb eu îmi pot permite să nu fiu în defensivă, ci să strig tare și răspicat în apărarea colegei, mărturisind, oricând și oriunde aș fi întrebată, tot ceea ce știu inclusiv despre caracterul eretic și fanatic al organizațiilor care s-au aliat împotriva ei (organizații pe care le știu și cu care am avut de a face eu însămi, tot ca victimă, acum niște ani).
Mult succes și mergi înainte, dragă Daniela! Noi, toți colegii tăi din comunitatea Merito, îți suntem alături și te apreciem enorm pentru profunzimea credinței tale în Hristos, precum și pentru devotamentul tău fantastic față de elevi.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


