Adriana
Publicat în 25 iulie 2012, 16:35 / 44 elite & idei

Claudiu Cercel: Insolventa Hidroelectrica se poate interpreta ca un atac la institutia contractului

Claudiu Cercel: Insolventa Hidroelectrica se poate interpreta ca un atac la institutia contractului
+ Observator •

Claudiu Cercel, director general adjunct la BRD, a declarat ca intrarea Hidroelectrica in insolventa a creat perceptii negative in zona investitorilor străini sau jucătorilor din piaţă, care n-au putut sta să vadă toate aspectele tehnice.
„Ceea ce se reproşează cei din exterior este nu atât intrarea în insolvenţă, (…) ci că se poate interpreta ca un atac la instituţia contractului. Cei din occident se uită la instituţia contractului şi există temerile că şi alte companii ar putea fi încurajate să facă la fel, dacă nu chiar şi entităţi private”.
Directorul general adjunct al BRD a mai spus că, în mod cert, va trebui să se încheie insolvenţa „Hidroelectrica”, pentru a mai putea vorbi de introducerea pe bursă a pachetului de 10% din titlurile deţinute de stat la această companie.

Articol publicat pe www.bancherul.ro

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe