Momentul Unirii Principatelor este mai mult decât o bornă pentru România Mare. Este o lecție despre curaj, perseverență, strategie și înfăptuirea unui act de țară pe care prea puțini îl credeau posibil. O lecție a unei generații care a transformat propriul exil în împlinirea visului unei națiuni.

Protagoniștii au fost oameni de stat, care au pus interesul românilor mai presus de orice. Și care au ales să transforme eșecul vremelnic al revoluției de la 1848 într-o mare victorie, un deceniu mai târziu.

Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Vasile Alecsandri, C. A. Rosetti, lideri ai mișcării pașoptiste, au transformat deceniul de exil într-o campanie de lobby intens la marile puteri ale lumii, folosind la maxim relațiile, cunoștințele, faptul că știau mai multe limbi străine. Și au știut să aleagă momentul potrivit. Sau să îl creeze. Istoria mai puțin nuanțată ne poate lăsa să credem despre alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele țări românești drept un gest spontan, care a pus întreaga Europă în fața unui fapt deja împlinit. Să fi fost oare așa? Sau să fi făcut diferența anii de muncă de convingere și de câștigat de aliați – toate realizate cu consecvență de generația de tineri pașoptiști care nu a încetat să creadă în visul lor? Am scris în trecut despre aceste momente, vă invit să (re)citiți articolele în comentarii.

164 de ani mai târziu, gândul meu de recunoștință merge către toți cei care au ales să creadă în visul lor și să facă ceea ce a trebuit să fie făcut ca să îl înfăptuiască. Iar pentru noi toți cei din arena publică, indiferent de partid sau doctrină, am același mesaj: misiunea pe care o avem are ca fundație această moștenire a unei generații de idealiști pragmatici. Și pe care nu avem voie să îi dezamăgim. Modelul lor ne este inspirație și călăuză în vremurile de azi.

În final, vă las aici crezul meu: „Coloana fără sfârşit a neamului nostru se ridică peste secole drept din pământul frământat de palme crăpate şi nu se opreşte până nu străpunge cerul, proptindu-l, ca să nu mai cadă peste noi. Atunci vom fi liberi.”

La mulți ani, România! Trăiască România