Sergiu Manea: La creditele pentru investiţii există o preocupare mai mare pentru acoperirea riscurilor, dar în zona de capital de lucru acum nu vedem o preocupare mai mare pentru dobânzi fixe
Profit net de 1,74 mld. lei pentru BCR în 2022, în creştere cu 24%, după avansul creditării cu 16%. Creditele pentru firme: salt de 25,5%, deşi dobânzile au crescut.
♦ Soldul creditelor pentru firme a crescut cu 25,5% în anul 2022 faţă de 2021 ♦ BCR susţine că în 2022 a aprobat credite noi corporate de 15,6 mld. lei, dintre care o treime sunt destinate investiţiilor ♦ Numai pentru sectorul IMM, stocul de finanţări a crescut cu 22,9% an pe an, iar stocul de credite acordate microîntreprinderilor a crescut cu 40,5% ♦ Rata creditelor neperformante a BCR a scăzut la 2,8% în 2022, faţă de 3,9% în 2021.
BCR a încurajat în ultimii ani comportamentul responsabil în relaţia cu finanţările predictibile, prin creditare în lei, cu rate fixe împreună cu asigurare de viaţă şi venit, banca ajungând pe segmentul retail la 100% din producţia nouă de credite negarantate cu dobândă fixă pe toată perioada şi 75% din producţia nouă pe creditele standard BCR cu dobândă fixă în primii 5-10 ani, astfel că 2022 a fost momentul în care recomandările prudenţiale ale BCR şi-au dovedit eficienţa şi validitatea pentru clienţi în contextul creşterii dobânzilor, susţine Sergiu Manea, CEO al BCR.
Pe segmentul corporate, la creditele pentru investiţii există o preocupare mai mare a firmelor pentru acoperirea riscurilor de dobândă, dar în zona de capital de lucru acum nu se vede o preocupare mai mare pentru dobânzi fixe, a explicat şeful BCR la conferinţa de prezentare a rezultatelor financiare. BCR a raportat pentru 2022 un profit net de 1,74 mld. lei, în creştere cu aproape 24% faţă de 2021, după avansul creditării totale cu 15,6%, până la 55,3 mld. lei. Deşi dobânzile au fost în creştere, creditele acordate de BCR pentru firme au avut în 2022 o creştere cu 25,5%, până la 26 mld. lei, în timp ce creditele retail au avut un avans de 4,1%, la peste 28 mld. lei.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


