Din povestea asta cu colapsul SVB eu rețin deocamdată două lucruri care mi se par importante. Primul ține de reacția ciudată și posibil disproporționată a FED-ului. Să accepți colateral titlurile de stat la valoarea lor nominală mi se pare un tun de calibru foarte mare și o schimbare radicală de direcție într-un weekend. Fie au văzut lucruri care încă nu se văd, fie am intrat definitiv în era capitalismului în care nimeni nu dă faliment niciodată. Problema cu a doua speță este că într-un final dăm toți faliment deodată. Înțeleg lecția Lehman, dar oare are aplicabilitate universală și necondiționată?

Ce am mai realizat și ce mă îngrijorează și mai tare este că următoarea criză financiară, oricând va veni ea, va fi prima într-o lume cu rețele sociale cu o viteză de propagare încă nemaiîntâlnită într-un astfel de scenariu (Facebook era la umile începuturi în 2008). Prea multe persoane vizibile și influente aleargă doar după notorietate și nu înțeleg consecințele sociale ale propriei “viralizări” și prea mulți actori statali abia așteaptă să apese butoanele dezinformării pentru a îngenunchea sistemul financiar occidental. Și prea multă turmă. E o ecuație foarte toxică mai ales că acest sistem financiar este complex și complicat dincolo de înțelegerea individuală chiar și a celor din mijlocul său. Am o mare strângere de inimă aici. Nu știu dacă și ce se mai poate face. Poate doar să ne asigurăm că nu o să avem o criză financiară foarte curând pe care rețele sociale să o amplifice într-o catastrofă.