Epoca în care trăim e copios dominată de vizual. Cele mai populare forme de distracție sau artistice sunt vizuale, fie că vorbim de tonele de filme de pe platforme gen netflix, fie de rețelele sociale de mega-succes care nu mai au mare lucru în comun cu cuvântul scris (cum aveau/au încă deja îmbătrânitele twitter și facebook). 

Doar că această dominare, deși nu rea în sine, strică; orice lucru în exces devine nociv și astăzi trăim într-un exces al imaginilor. Cred că cea mai mare pierdere este diminuarea capacității imaginative care, nefiind exersată, se atrofiază ca orice mușchi nefolosit. 

Atunci când privești povești, imaginația nu e cine-știe-ce stimulată. Atunci când citești poveşti, în discursul tău interior e obligatoriu să și vezi o parte din ele (altfel te ia somnul). Iar atunci când asculți povești, imaginația este stimulată cu asupră de măsură: practic în cap vezi toată povestea. E probabil și unul dintre motivele pentru care cititul de povești cu voce tare copiilor le aduce multe multe beneficii intelectuale (dovedit științific).

Eu nu sunt născut în această epocă dominată de vizual. Am crescut ascultând povești spuse tare frumos de actorii înregistrați pe plăcile de la Electrecord. Acolo am auzit prima oară ‘Prinț și Cerșetor’, sau ‘Omul Invizibil’, sau ‘Micul Muc’ sau ‘Coliba Unchiului Tom’, și întotdeauna în timp ce ascultam deveneam aproape imun la stimulii din jurul meu pentru că toată atenția mi se concentra pe filmul care-mi curgea în cap; film stimulat de ascultarea poveștii.

Mult mai târziu, una dintre experiențele de teatru cele mai intense pe care le-am avut au fost atunci când am văzut (deși mai corect spus e ‘am auzit’) o piesă jucată la Londra de trupa Complicite (foarte cunoscută în spațiul de limbă engleză). Atunci am înțeles de fapt cât de multă intimitate și imersare poate crea ascultatul unei povești față de toate celelalte căi de transmitere posibile ale ei. Am mai scris despre acea piesă, de fiecare dată cu părere de rău că nu s-a jucat și prin România.

Dar acum am descoperit că cei de la Complicite au pus o piesă în format exclusiv audio (pe BBC Sounds) care poate fi ascultată și pe Spotify: The Dark is Rising. Este de fapt un teatru radiofonic, dar ridicat la puterea 1000. Dacă limba engleză nu e o barieră, ascultați-o și veți înțelege de ce imaginația receptorului este de departe cel mai potent instrument artistic&comunicațional posibil. De ascultat musai la niște căști bune – e fantastic.

Cum va arăta o omenire cu mai puțină putere imaginativă, nu știu.