Luca Niculescu: Și dacă 1971 a fost cel mai bun an…pentru muzică ?
Și dacă 1971 a fost cel mai bun an…pentru muzică ? Tocmai am terminat «1971 : Never a Dull Moment» de David Hepworth și e una dintre cele mai bune cărți despre muzică. O carte care nu vorbește numai despre muzică, ci despre cultura pop în general, despre Marea Britanie la începutul anilor 70 (nu existau telefoane mobile, ci 70 de mii de cabine telefonice, două treimi dintre britanici nu aveau cont în bancă, se fuma peste tot, chiar și în spitale). «Televiziunea nu exista, cinematografia bătea în retragere, rock-ul era rege », spune autorul (cu cinematografia putem să nu fim de acord, e totuși anul în care au apărut Moarte la Veneția, Portocala Mecanica sau Dirty Harry :))
Revenind la muzică, ce avem ? Colecția e atât de bogata, încât nu știi de unde să începi. Led Zeppelin și Stairway to Heaven, Janis Joplin și Me and Bobby McGee, Leonard Cohen și Famous Blue Raincoat, The Doors și Riders on The Storm, John Lennon și Imagine, Creedence Clearwater Revival și Have You Ever Seen The Rain? Sau Uriah Heep și July Morning, Marvin Gaye și What’s Goin’On? Bill Withers și Ain’t No Sunshine, Deep Purple și Strange Kind of Woman… E anul în care David Bowie scoate Hunky Dory (după primul său turneu, foarte remarcat, în Statele Unite), e și anul în care Jim Morrison se stinge din viață la Paris (la doar câteva luni după dispariția lui Janis Joplin). Albume de Rolling Stones, Elton John sau fabulosul “Tapestry” al lui Carole King. Nu sunt zeci, ci sute de melodii care ne răsună și azi în minte.
Iar autorul, David Hepworth, o ia metodic : începe cu ianuarie și “Domino” al Van Morrison și încheie cu “American Pie” a lui Don McLean’s în decembrie. Fiecare trupa și fiecare piesa îi servesc drept argumente pentru a spune că 1971 a fost anul cel mai bun pentru rock.
Hepworth este unul dintre cei mai cunoscuți cronicari muzicali din UK, cartea lui fiind lăudată și criticată în același timp. Lăudată pentru cantitatea de informații, pentru stil, pentru demers ; criticată pentru că, nu-i așa, nu poți să spui că « un an a fost cel mai bun ». Ce te faci atunci cu 1956, când au apărut Elvis, Chuck Berry sau Little Richard ? se întrebă unul dintre cei care îl critică.
În decembrie 1970, Paul McCartney începuse procedurile pentru desființarea Beatles. Pentru Hepworth, 1971 este astfel și începutul unei noi ere, era post Beatles. Poți să fii sau nu de acord cu el, dar entuziasmul cu care e scrisa cartea e contagios. 1971 a fost un an foarte-foarte bun, anul care i-a scos la lumină pe monștrii sacri ce vor domina pop-rock-ul mondial timp de câteva decenii.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


