Laura D. Stifter: La mulți ani Uniunii Europene și la mulți ani Europei întregi!
Au fost odată, ca niciodată, grecii antici… în special atenienii, cu dragul lor pentru dezbateri, întrebări, filosofie.
Într-o zi, peste ei au venit romanii, dar nu le-au distrus cultura și civilizația, ci au asumat misiunea de a le răspândi și duce mai departe.
Apoi, a venit creștinismul, credință revelată, cu ideea de libertate, iubire și conceptul de persoană (persoană ca unicitate în relație, ființă unică în permanentă comuniune liberă cu alte ființe unice).
Au trecut sutele de ani… și, în Modernitate, valorile etice creștine au fost sisteamtizate și secularizate, adunate în texte esențiale despre drepturile și libertățile fundamentale ale oricărei ființe omenești.
iar ideea aceasta minunată a ajuns până peste ocean, dusă acolo ca stindard al europenilor iubitori de libertate: „toți oamenii se nasc liberi și egali în drepturi, fiind înzestrați de către Creatorul lor cu drepturi inalienabile, printre care se numără dreptul la viață, dreptul la libertate și dreptul la căutarea fericirii”, au consemnat, pentru totdeauna, europenii fugiți peste ocean din dorul pentru libertate, europeni deveniți astfel părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii.
Iar astăzi, avem o Europă unită, pe care o vrem și mai unită, din ce în ce mai unită, liberă și puternică. Europa noastră, în care am învățat că AVEM DREPTUL DE A FI LIBERI NU DOAR CA GRUPURI/ NAȚIUNI, CI, ÎN PRIMUL RÂND, CA PERSOANE UNICE ȘI EGALE ÎN DEMNITATE.
La mulți ani Uniunii Europene și la mulți ani Europei întregi!
Vivat!
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


