Matei Bogdan
Publicat în 10 mai 2023, 19:23 / 32 elite & idei

Nicoleta Munteanu: Educația antreprenorială pentru copii. Când apar banii în ecuație

Nicoleta Munteanu: Educația antreprenorială pentru copii.  Când apar banii în ecuație

„Este vorba de schimbarea mentalităților: educație financiară, educație juridică, educație antreprenorială. Îmi doresc foarte mult să schimb mentalități și să le ofer copiilor posibilitatea să aleagă. Îmi place să cred că pot să descopăr talentele de la vârste cât mai fragede, iar cu puțin curaj și îndrumare, copiii își pot transforma visul, talentul, pasiunea de la o simplă idee de afacere, într-o afacere adevărată”, a precizat Nicoleta Munteanu în cadrul emisiunii Mi-Th influencer.

Copiii și antreprenoriatul

„La prima oră de antreprenoriat, după ce facem cunoștință sunt foarte interesată să aflu dacă cei mici au talente și pasiuni, pentru că începem cu celebra întrebare: ‘Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?’

În funcție de ce vor să facă când vor fi mari, îmi dau seama de grupa din care fac parte și ceea ce își doresc ei să facă în viitor. De exemplu sunt foarte mulți copii care își doresc să devină avocați, medici sau psihologi pentru că părinților lor au astfel de meserii. Alți copii își doresc să devină antreprenori, chiar dacă nu știu ce înseamnă exact a fi antreprenor, dar au acasă modele antreprenoriale.

De cele mai multe ori, cei mici copiază modelele de acasă, alteori, talentele se descoperă. Poți să ai talent la pictură dacă ai lângă tine părinți care să te susțină și să te promoveze în acest sens. Picturile tale pot face obiectul unei galerii de artă, obiecte cu vânzare și poți câștiga niște bani”, a adăugat Nicoleta Munteanu.

Antreprenoriatul muzical

„În urmă cu doi ani am lansat primul târg Kids in Business, la Neptun. Am avut copii din toată țara și doi dintre ei au venit la mine ‘Știi, noi nu vindem absolut nimic, deci noi nu avem nicio afacere, nici în domeniul producției, nici în domeniul comerțului.

Copiii au învățat la tabără despre antreprenoriat, despre tipurile de afacere cu care rezonează: producție, comerț, servicii, au învățat să facă propriul plan de afaceri. Cea mai frumoasă și cea mai palpitantă oră de antreprenoriat este târgul Kids in Business, pentru că acolo este viața reală, se întâlnește cererea cu oferta, cunoști clienți, afli mai multe despre ei, vinzi, iar la final realizezi dacă ai făcut profit sau nu, pentru că fiecare lecție are câte ceva în plus de adus.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe