Matei Bogdan
Publicat în 17 mai 2023, 18:45 / 30 elite & idei

Corina Murafa: Despre cum am putea folosi fondurile europene pentru combaterea sărăciei energetice

Corina Murafa: Despre cum am putea folosi fondurile europene pentru combaterea sărăciei energetice

Am ieșit din studioul TVR Info unde am avut o discuție extrem de bună cu Mădă Chiţu despre cum am putea folosi fondurile europene pentru combaterea sărăciei energetice. Am vorbit mult și cu pasiune și sper că nu foarte tehnic, punctând următoarele:

1. Este nevoie să încetăm cu pansamentele și să rezolvăm cauzele sărăciei energetice. Cu alte cuvinte, să nu mai direcționăm bani europeni necheltuiți pe investiții (care ar fi avut efect de multiplicare, ca orice investiție) pentru a acoperi părți din factură, ci pentru remedii structurale: reabilitarea locuințelor, pompe de căldură, panouri fotovoltaice. Doar așa putem spera în reducerea sănătoasă, nu din pix, a facturilor.

2. Este nevoie ca autoritățile publice să lucreze unele cu altele, dar și cu actorii din piață, pentru a pune datele laolaltă și pentru a putea identifica cu adevărat consumatorii vulnerabili. Cine sunt ei, unde sunt, câți sunt, de ce au nevoie. Continuăm să oferim doar ajutoare de încălzire (insuficiente și prost țintite) sau compensări – plafonări universale.

3. Avem legislație în domeniu, dar insuficientă, neclară și ineficace. Soluții pentru o cheltuire mai deșteaptă a banului public sunt și ne-ar ajuta pe toți, nu numai pe cei aflați în sărăcie energetică, fiindcă statului i-ar rămâne mai mulți bani pentru investiții în energie, educație, infrastructură.

3. Societatea civilă și mediul academic sunt o resursă de soluții, bune practici și idei pentru a aborda sistemic această problemă complexă. Folosiți-ne! CC: Observatorul Român al Sărăciei Energetice.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe