Importăm foarte multe alimente care, teoretic, ar putea fi produse aici, în țară, cu resursele și cu forța de muncă de aici. Prelucrăm prea puțin din ceea ce producem (cereale, de exemplu), le vindem altora ca atare, de la care cumpărăm apoi bunuri ce conțin materiile prime exportate. De ce se întâmplă acest lucru?

Pentru că în agricultură, și nu numai, se fac o serie de erori majore. Iată cele mai importante (m-am limitat la 10 erori):

1. Când inițiază producția, agricultorii nu se asigură că au o piață de desfacere reală. Se concentrează pe producție și nu pe producție pentru o piață potențială care să îți poate oferi un preț minim pentru cea mai mare parte (sau toată) producția;

2. Producătorii agricoli nu înțeleg că afacerea și antreprenoriatul din agricultură presupune fix aceleași lucruri ca și antreprenoriatul în industrie sau servicii (sau orice alt sector) : descoperirea unei piețe potențiale, asumarea unor riscuri și, cel mai important, un calcul de profit și pierdere înainte de a iniția producția. Adesea fac calcule ”inginerești” plecând exclusiv de la costurile de producție, excluzând costuri importante cu transportul, depozitarea, comercializarea și pierderile din spate. Doar prețul de la tarla contează și acela trebuie plătit și trebuie să fie cât mai mare;

3. Nu înțeleg că producția este o afacere în sine, complet diferită de comerțul cu bunuri agricole. Nu e suficient să produci și să stai pe marginea drumului cu bunurile așteptând consumatorii să se deplaseze către tine. Nu înțeleg la ce sunt importante hipermarketurile sau supermarketurile, nu caută să înțeleagă consumatorul și ceea ce își dorește el de la producția și comerțul cu produse agricole;

4. Nu înțeleg că prelucrarea, procesarea sau conservarea (inclusiv depozitarea în spații frigorifice) adaugă valoare adesea într-o măsură adesea mai mare decât materiile prime pe care le produc. Că sunt afaceri diferite și că pentru așa ceva este nevoie de capital substanțial;

5. Nu pricep importanța asocierii private pentru eficiența cu care se lucrează terenurile agricole și din care se pot obține economii de scară importante;

6. Înțeleg greșit rolul subvențiilor și ajutoarelor de stat, consecințele lor negative pentru afacerile din agricultură. 

7. Implicit, nu înțeleg nici efectele negative ale protecționismului (a se vedea cazul cerealelor din Ucraina, și nu numai). Concurența, mai ales cea străină, este văzută mereu ca fiind ceva nociv, ceva distructiv, ceva deloc util pentru consumator sau piață;

8. Își conduc afacerile într-o simbioză periculoasă cu statul și decidenții politici, internalizând profiturile în ani agricoli buni și externalizând pierderile și problemele către bugetul de stat, în ani agricoli mai puțin buni (când este secetă, când este prea multă ploaie, pesta procină etc.);

9. Nu percep corect avantajele comparative și competitive pe care le are agricultura românească prin comparație cu alte țări, propunând producții exotice, gen roșii în luna ianuarie sau februarie. Nu avem clima din Turcia sau din Spania pentru a concura cu aceste țări.

10. Încă nu înțeleg importanța capitalului și accesului la finanțare din surse externe, altele decât creditele bancare, pentru finanțarea investițiilor (nu capitalului de lucru) în tehnologia tot mai avansată cu care se lucrează terenurile agricole peste tot în lume.

Politicile publice din ultimii zeci de ani au amplificat acest haos și au oferit o sumedenie de stimulente care alterează în rău comportamentul economic al celor din agricultură. O bună parte a agriculturii astăzi este una de subzistență, este o agricultură limitată ca producție, productivitate și calitate. O agricultură din care extragem prea puțină bunăstare, prea puțină reziliență în fața crizelor. Mereu cauză importantă a inflației de pe aceste meleaguri. Mereu un blestem… al resurselor.

#haicăsepoate