Matei Bogdan
Publicat în 30 mai 2023, 17:47 / 35 elite & idei

Luca Niculescu: O declarație de dragoste pentru Paris

Luca Niculescu: O declarație de dragoste pentru Paris

O declarație de dragoste pentru Paris. (Și) așa poate fi citită ultima carte a lui Adrian Cioroianu – notele de când era ambasador la UNESCO. Portrete ale unor oameni, spectacolul străzii, plimbări și întâlniri, momente furate din cei cinci ani petrecuți acolo. „Frumoasă era Sena pe sub florile mele” se numește, la fel de frumos, volumul – un titlu cu trimitere la pervazul cu flori al ferestrei sale care dădea către celebrul fluviu.

Dar cartea nu e o carte poștală, nu e doar o vedere din Paris. Este un jurnal – impresionante paginile despre atentatele din 15 noiembrie sau începutul pandemiei. Este o cronică politică – de la portretul lui Francois Mitterrand, până la alegerea lui Emmanuel Macron. Este – se putea altfel? – un volum cu incursiuni istorice, atât în istoria Frantei, cât și a României. Este o trecere în revistă a activității de ambasador, departe de clișeele care pot înconjura aceasta funcție. Este și un elogiu adus prieteniei, cu citarea câtorva zeci de prieteni români și francezi care i-au influențat șederea la Paris.

Volumul a fost lansat azi la Bookfest și m-am bucurat tare că editura Curtea Veche m-a invitat să spun câteva cuvinte, alaturi de Dodo Niţă. Am povestit trei amintiri din acea perioadă. Prima, și poate cea mai puternică, a fost când, pe 14 ianuarie 2016, Adrian Cioroianu a fost cel care m-a primit la aeroport când soseam ca ambasador. Alta, foarte simbolică, în primul week-end de după lungul lockdown (sau couvre-feu, în franceză), am plecat împreună să vedem Oceanul Atlantic. Ironia sorții : eram doar noi pe o plajă imensă de câțiva kilometri, vorbind înflăcărați ca și cum eram singuri pe lume, când mai apare o persoană, care ne recunoaște. Era tot un român! Și a treia, la catedrala Notre Dame de Reims, eram la ceremonia de lansare a unei expoziții dedicate Reginei Maria, când aflam că la Paris, catedrala Notre Dame e în flacări.

La Paris, Adrian a fost un prieten bun și un „complice” generos. Generozitate care se vede în multe pagini din carte, când le mulțumește celor care i-au fost alaturi, când laudă munca (deseori, puțin vizibilă public) a diplomaților de la misiunea de pe lângă UNESCO și a celor de la ambasadă. Evident că nu pot fi decât (foarte?) subiectiv, dar cred că volumul vă va placea.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe