Matei Bogdan
Publicat în 30 mai 2023, 18:15 / 31 elite & idei

Victor Negrescu promovează la Parlamentul European expertiza din Alba în domeniul proiectelor de tineret

Victor Negrescu promovează la Parlamentul European expertiza din Alba în domeniul proiectelor de tineret

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu continuă să promoveze la Parlamentul European expertiza din județul Alba în domeniul proiectelor de tineret și susține obținerea de finanțări suplimentare pentru organizațiile neguvernamentale din județ.

„Alba are oameni excepționali, pe care trebuie să îi promovăm și cărora trebuie să le dăm ocazia să fie auziți, inclusiv la nivel european.

Am avut plăcerea să îi am ca invitați la Parlamentul European pe domnii Alexa Daniel Teodor, președintele Fundației pentru Tineret Alba și Alin Florin Lupean, președintele Asociației Philippi Vision, din județul Alba, care au vorbit în legislativul european despre experiențele lor în dezvoltarea de proiecte dedicate tinerilor din județ și copiilor din Ucraina sau Africa.

Sunt mândru de faptul că au atras atenția reprezentanților instituțiilor europene și că au stabilit contacte ce le pot fi utile în desfășurarea activităților lor„, a declarat eurodeputatul Victor Negrescu.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe