Prima regulă: economia de piață deschisă este supusă ciclurilor economice și șocurilor.

Ca partid politic, poți elabora un program politic în care să faci previziuni cum, datorită politicilor tale înțelepte, vor crește veniturile oamenilor.

Ca Guvern și Parlament, este absurd să adopți o lege a salarizării (în anul 2017), prin care să legiferezi cum vor crește salariile în sectorul public în următorii ani până în anul 2022 (asemenea legi erau în socialism). 

Consecința: a venit pandemia, a venit criza energiei, a venit războiul din Ukraina.  ”Calendarul” de creștere în zbor a veniturilor prevăzut de lege nu a mai fost respectat.  Dar unele segmente ale sectorului public cu ”putere de foc” mai mare la nivelul politicienilor au reușit să obțină majorări de venituri.  Așa că, în prezent, cei care nu au ajuns la nivelul de salarii prevăzut de lege pentru anul 2022 fac astăzi grevă.

Un alt exemplu: există o lege care prevede că pentru educație trebuie alocați în fiecare an 6 la sută din produsul intern brut.  Care nu se aplică, pentru că în sistemul fiscal și cel bugetar actual este imposibil pentru orice guvern să aloce 6% pentru educație fără a afecta serios funcționalitatea celorlalte sectoare publice (datorită volumului redus al resurselor bugetare).

A doua regulă: când economia se confruntă cu o inflație mare, reducerea acesteia are un cost.  

Consecința : la nivelul sectorului public, costul  se exprimă prin faptul că mărirea veniturilor angajaților din sectorul public nu poate fi la nivelul inflației (protecție 100%), deoarece declanșează spirala inflaționistă (creștere salarii, creștere prețuri; avem în vedere că pe termene scurte nu se pot realiza creșteri substanțiale de productivitate).  Dacă Guvernul nu iese cu o politică de venituri pentru tot sectorul public care să protejeze parțial aceste venituri printr-o creștere sub nivelul inflației, atunci începe ”lupta” fiecărui segment al sectorului public (armată, poliție, justiție, educație, sănătate , cultură, pensii etc) de a obține majorarea veniturilor în funcție de ”puterea de convingere” a fiecărui segment.

NOTÂ: în cazul grevei din educație, evoluțiile au un grad ridicat de confuzie pentru că nu se face deosebirea între creșterea veniturilor necesară ca urmare a efectului inflației (valabilă pentru tot sectorul public)și creșterea veniturilor solicitată prin reașezarea educației pe scara (grila ) salarizării din sectorul public.  O creștere concretă de venituri prevăzută într-o lege nu reprezintă nici-o garanție, atât timp cât suntem în economia de piață deschisă (este suficientă o nouă pandemie sau o nouă creștere a prețurilor la energie pentru ca orice prevedere de creștere a salariilor să nu mai poată fi onorată).