Matei Bogdan
Publicat în 21 iunie 2023, 18:00 / 38 elite & idei

Florin Luca: Dialoguri necesare

Florin Luca: Dialoguri necesare

„Bazinul de finanțare” pentru economia României: între nevoia de viziune, dezvoltarea încrederii și… simțul gravitației

Constantin Boștină, președintele Asociației pentru Studii
și Prognoze Economico-Sociale – ASPES: 
Începând cu anul 1990 problema finanțării economiei românești, dar și a întregii activități a statului a fost și rămâne încă una din problemele majore pentru care nici până în prezent nu au fost găsite cele mai fertile soluții pentru dezvoltarea și progresul României.

Resurse financiare reale au fost și sunt în continuare folosite majoritar în consum neproductiv în loc să fie pentru investiții, pentru dezvoltare. România, deși crește, nu se dezvoltă.

Pe parcursul celor 22 de dezbateri organizate din inițiativa ASPES începând cu al doilea deceniu de la intrarea României în UE privind reconstrucția economiei românești, care au avut ca rezultat conturarea demersului: „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, au fost exprimate diverse opinii privind politici mai bune pentru finanțarea economiei românești.

Domnul Florin Luca, membru al ASPES, participant activ la dezbateri și economist cu o bogată  experiență în activitatea de finanțare bancară, aduce în atenție unele opinii demne de a contura „Bazinul de refinanțare” pentru economia României.

Florin Luca: În societatea românească există în momentul de față două orientări legate de modul cum trebuie să interfereze statul cu economia. Prima orientare, dominantă în spațiul public și cu o magnitudine populară, se sprijină pe o idee de organizare socială în care se așteaptă ca toată economia să fie animată de măsurile pe care le ia (sau nu le ia) statul. O a doua orientare, mai puțin vizibilă, dar influentă, îmbrățișează ideea unei economii purtate de piețe. Potrivit acestei din urmă orientări, statul, fiind un manager mediocru al companiilor, trebuie să intervină în special în reglementarea și asigurarea funcțiilor sale regaliene (justiție, diplomație, securitate și apărare națională, monedă, finanțe publice…) și servicii (învățământ, infrastructură, sănătate…). Din păcate, aceste orientări nu-și revendică apartenența la o doctrină sau la un anumit curent de gândire economică (socialistă, liberală, neoliberală…) și se regăsesc în același timp în toate taberele politice de la noi. Pe acest fond, se lansează numeroase proiecte, la nivel antreprenorial sau în cadrul instituțiilor statului, și ia naștere o întrebare cheie: „Dincolo de ajutoarele de stat și fondurile europene, cum putem construi la nivel sistemic un bazin de finanțare capabil să acopere nevoile economiei pe termen mediu și lung?” Răspunsul la această întrebare poate fi identificat la interferența a trei factori: circulația capitalurilor, băncile / lumea financiară și statul.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe