Klaus Iohannis s-a întâlnit cu reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Code for Romania: Este o oportunitate de a profila România ca actor important
Președintele Klaus Iohannis i-a primit marți, 26 septembrie 2023, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții Commit Global, o inițiativă internațională demarată de Asociația Code for Romania, context în care șefului statului i-a felicitat pe membrii delegației pentru activitatea derulată și pentru recunoașterea internațională pe care au primit-o pentru proiectele implementate și a subliniat importanța unui proiect de o asemenea anvergură al societății civile românești.
Din delegația prezentă la întâlnirea cu președintele Iohannis au făcut parte Bogdan Ivănel, fondator și președinte, Olivia Vereha, co-fondator și director de produs, și Ana Maria Dima, director de parteneriate, arată Administrația Prezidențială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.
În cadrul întrevederii, președintele Klaus Iohannis i-a felicitat pe membrii delegației pentru activitatea derulată și pentru recunoașterea internațională pe care au primit-o pentru proiectele implementate.
Reprezentanții asociației au prezentat conceptul privind extinderea organizației la nivel internațional, exportarea de soluții digitale construite și testate în România, care să poată fi utilizate la nivel global de comunitățile care au nevoie de sprijin și resurse pentru gestionarea crizelor. De asemenea, membrii delegației au menționat că, în contextul provocărilor actuale, tehnologia poate să vină în sprijinul oamenilor și al guvernelor din întreaga lume.
Cu acest prilej, șeful statului a susținut oportunitatea pe care o are țara noastră pentru a se profila ca un actor important pe scena internațională și a subliniat importanța unui proiect de o asemenea anvergură al societății civile românești.
Tematica discuţiilor s-a axat pe domeniul protecției civile și al mecanismelor pentru oferirea asistenței umanitare, președintele Klaus Iohannis punctând că în cadrul Uniunii Europene s-au făcut progrese importante în aceste domenii.
Totodată, Klaus Iohannis a salutat extinderea Asociației Code for Romania / Commit Global la nivel internațional și a evidențiat necesitatea ca reprezentanții asociației să aibă în vedere identificarea unor soluții care să ducă la gestionarea eficientă a resursei umane.
La rândul lor, reprezentanții inițiativei Commit Global i-au prezentat președintelui Klaus Iohannis demersurile realizate până în prezent pentru construirea unei infrastructuri civice digitale care să identifice soluții la provocările cu care se confruntă societatea. De asemenea, aceștia au transmis că ecosistemele de soluții digitale realizate în timpul pandemiei de COVID-19 și pentru sprijinirea refugiaților din România în contextul războiului din Ucraina au reprezentat un adevărat sprijin pentru toți actorii implicați.
În contextul discuțiilor despre implementarea unei infrastructuri digitale care să fie complementară eforturilor guvernelor pentru gestionarea situațiilor care implică componenta civică și componenta umanitară, șeful statului și-a exprimat convingerea că impactul proiectelor la nivel internațional va fi unul valoros.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța unei infrastructuri digitale care să fie adaptată provocărilor contemporane și a subliniat necesitatea unor eforturi conjugate din partea tuturor actorilor, autoritățile publice, societatea civilă și sectorul privat.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


