Matei Bogdan
Publicat în 11 octombrie 2023, 15:08 / 35 elite & idei

Sebastian Burduja a vizitat proiectul SMR de la Doicesti

Sebastian Burduja a vizitat proiectul SMR de la Doicesti

Trei vești bune de azi:
1. Am finalizat proiectul de lege pentru energie eoliană în Marea Neagră. Da, este posibil și accelerăm. Urmează avizarea interministerială și adoptarea de către Parlament până la finalul sesiunii actuale. Marcăm astfel o nouă promisiune îndeplinită. La nivelul anilor 2030, vom vedea primele centrale eoliene în largul Mării Negre. Primim încă sugestii pentru textul proiectului legislativ. Link în comentarii.

2. Am vizitat proiectul reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR) de la Doicești, Dâmbovjța. Ritmul lucrărilor de pregătire a amplasamentului este remarcabil, iar aici funcționează deja două parcuri solare de 80MW. Energie verde pentru viitor! Felicit actorii implicați în compania de proiect, RoPower, Nuclearelectrica și NOVA Power & Gas SRL. Urmează atragerea unor noi investitori strategici, care vor putea face posibil primele reactoare modulare, bazate pe tehnologia americană NuScale, în România, în orizontul 2029. Avem toate șansele să fim primii din Europa sau chiar din lume.

3. Stăm bine cu pregătirile pentru iarnă. Stocurile de gaz sunt aproape 99% (!) Ne-am atins toate angajamentele asumate în fața Comisiei Europene și, în condițiile unei ierni normale, vom trece cu bine peste sezonul rece doar cu gaz românesc. Stăm și la dispoziția fraților noștri de peste Prut. Independență și securitate pentru o Românie puternică.

#MinisterulEnergiei
#SebastianBurduja
#energiepentruonouaromanie
#SMR
#NuScale

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe