Robert Lupițu: De la Ierusalim, Macron propune o “coaliție internațională” împotriva Hamas și cere “relansarea” procesului de pace între Israel și Palestina
de Robert Lupițu
Preşedintele francez Emmanuel Macron a propus marţi, la Ierusalim, “crearea unei coaliţii internaţionale” împotriva Hamas, exprimându-şi totodată speranţa într-o “relansare decisivă” a procesului de pace cu palestinienii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
“Franţa este pregătită ca membrii coaliţiei internaţionale împotriva Daesh (Stat Islamic, SI), în cadrul căreia suntem angajaţi pentru operaţiunea noastră în Irak şi Siria, să poată lupta şi împotriva Hamas”, a declarat Macron, la sfârşitul unei întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
“Le propun partenerilor noştri internaţionali să putem pune bazele unei coaliţii regionale şi internaţionale pentru a lupta împotriva grupărilor teroriste care ne ameninţă pe toţi”, a insistat el, potrivit Reuters.
“Este în interesul Israelului şi al securităţii sale, precum şi al mai multor vecini ai săi ameninţaţi de aceleaşi grupuri sau de grupuri vecine. Lupta trebuie să fie nemiloasă, dar nu lipsită de reguli, pentru că suntem democraţii care luptă împotriva teroriştilor, democraţii care respectă, prin urmare, legile războiului şi asigură accesul ajutorului umanitar” pentru locuitorii din Gaza, a adăugat el.
În condiţiile în care situaţia este foarte tensionată la graniţa cu Libanul, Macron a cerut, de asemenea, “grupării Hezbollah, regimului iranian, houthi din Yemen să nu îşi asume riscul nesăbuit de a deschide noi fronturi” de luptă.
După atacul fără precedent comis pe 7 octombrie de gruparea Hamas împotriva Israelului, şeful statului francez a asigurat populaţia israeliană de “solidaritatea” Franţei, estimând că atacul a constituit “o filă neagră şi în istoria noastră” după uciderea a 30 de cetăţeni francezi şi nouă ostatici francezi. El a oferit “condoleanţe unei ţări prietene îndurerate”.
Însă “cauza palestiniană trebuie ascultată cu raţiune”, a subliniat el.
“Securitatea Israelului nu poate fi sustenabilă fără o relansare decisivă a procesului politic cu palestinienii”, a insistat Macron, care urmează să discute marţi după-amiază la Ramallah cu preşedintele Autorităţii palestiniene, Mahmoud Abbas.
www.caleaeuropeana.ro
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


