Cristian Unteanu: Nu se mai vorbește (doar) despre Israel și Hamas. S-a trecut în etapa bătăliei feroce cu simboluri, cumplită și teribilă
de Cristian Unteanu
Pe zi ce trece, aproape în ritmul fiecărei ore, apar noi semnale foarte clare că, într-un răstim nespus de scurt pe scara istoriei, omenirea se pregătește viguros să revină la marile teme care au dominat pregătire și, apoi, perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Ca atunci, primul element de alarmă a cărui evoluție par să fi căpătat viteza de croazieră este negarea din ce în ce mai virulentă (posibil urmată de disoluție) a Organizației Națiunilor Unite, instituția destinată prevenirii și medierii conflictelor cu înțelepciunea pe care popoarele păreau să o fi învățat din lecțiile ucigașe ale celor două conflagrații mondiale. Acuzațiile multiple sunt: ineficiență, anchilozare deplină, politizare extremă și imposibilitate reală de a îndeplini sarcinile fundamentale înscrise în Carta ONU și, mai ales, blocajul impus de dependența vizibilă și iremediabilă de marii donatori care-și condiționează acum plata cotizaților în funcție de votul politic de la un moment dat în favoarea uneia sau alteia dintre Rezoluțiile organizației. Am vorbit foarte des despre asta dar, mult, mult mai rar, au răbufnit la suprafață acuzații grave venite din interiorul jocului, de la înalți oficiali care simt acum că a venit momentul să vorbească și, poate, astfel, să ajute puțin procesul. Fie al schimbării, fie al disoluției structurilor organizației.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


