de Cristian Unteanu

Pe zi ce trece, aproape în ritmul fiecărei ore, apar noi semnale foarte clare că, într-un răstim nespus de scurt  pe scara istoriei, omenirea se pregătește viguros să revină la marile teme care au dominat pregătire și, apoi, perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca atunci, primul element de alarmă a cărui evoluție par să fi căpătat viteza de croazieră este negarea din ce în ce mai virulentă (posibil urmată de disoluție) a Organizației Națiunilor Unite, instituția destinată prevenirii și medierii conflictelor cu înțelepciunea pe care popoarele păreau să o fi învățat din lecțiile ucigașe ale celor două conflagrații mondiale. Acuzațiile multiple sunt: ineficiență, anchilozare deplină, politizare extremă și imposibilitate reală de a îndeplini sarcinile fundamentale înscrise în Carta ONU și, mai ales, blocajul impus de dependența vizibilă și iremediabilă de marii donatori care-și condiționează acum plata cotizaților în funcție de votul politic de la un moment dat în favoarea uneia sau alteia dintre Rezoluțiile organizației. Am vorbit foarte des despre asta dar, mult, mult mai rar, au răbufnit la suprafață acuzații grave venite din interiorul jocului, de la înalți oficiali care simt acum că a venit momentul să vorbească și, poate, astfel, să ajute puțin procesul. Fie al schimbării, fie al disoluției structurilor organizației.

Continuarea, aici.