Un semn că societatea noastră este încă insuficient matură emoțional, reiese din faptul că încă există multă patimă în raport cu preferința politică a celuilalt.

De exemplu, oameni care se apreciau reciproc au pus cruce simpatiei în momentul în care au aflat opinia politică a ceui de lângă el.

Nu mai vorbesc de situațiile în care numai la aflarea grupului din care provine cineva, el este simpatizat sau antipatizat de la sine.

Aceste trăiri psihologie intră în sfera prejudecății. De altfel, prejudecata ne catapultează într-un stadiu incipient mental, cel al preconcepției, astfel încât atunci când cineva crede rău sau crede bine despre altcineva numai pentru că respectivului nu-i place sau îi place un lucru sau pentru că a aparținut sau nu unui grup, ori mai are sau nu mai are putere, judecă la nivelul unui copilaș care atunci începe să se dezvolte cognitiv.

Desigur, aceste trăiri se exprimă și în sport sau în cultură. Cineva nu place pe altcineva care ține cu o echipă diferită, sau care scrie cărți, nu mai contează cum. La serviciu, cine este în privat cu cine este la stat și tot așa. Tot prejudecată și tot imaturitate se cheamă. Dar aceasta cu preferința politică le întrece pe toate. Aici unii oameni sunt necruțători, incapabili să caute să înțeleagă că aceasta este o trăire profund antidemocratică.

Dar cui îi pasă? Dacă încerci să dezbați, vei afla că omul are schema lui de gândire, șanțul mental croit de tot felul de factori mai mult sau mai puțin conștienți.

Voi ce credeți că stă la baza acestor concurențe toxice? Ca să rezum, cum interpretați aceste trăiri divergente de la sine? Faptul că cineva e rău sau nu mai este bun, în funcție de simpatia sa politică, fotbalistică, literară sau de altă natură. Ori pentru că altcineva ți-a spus că acela este într-un fel.

Oare nu ar fi mai bine să analizăm, mai degrabă, dacă un om este bun la suflet sau bun profesionist etc?