de Cristian Unteanu

Veți spune, așa cum sunteți obișnuiți de vechea logică a relațiilor internaționale – acum deja parcă inutilă și depășită – că așa ceva este absolut imposibil. Poate, în timpurile apuse definitiv, chiar așa se spunea și, oricum, asta învață, degeaba, studenții în facultățile de relații internaționale atunci când buchisesc definițiile statului suveran și independent. Printre acestea de numără și atributul esențial de a recunoaște sau nu existența unui alt stat și, în consecință, de a admite valabilitatea actelor emise de acesta pentru cetățenii săi. Clar, limpede, definitiv, asta ar însemna exercitarea, cum s-ar spune, a atributelor statului suveran.

Numai că viața este mult mai complexă decât conceptele pe care unii și alții le-ar vrea lege generală. Caz în care se nasc probleme cu totul noi și se deschide calea unor posibile viitoare dispute de care ai noștri nu vor să povestească nimic acasă, darămite să se pronunțe, lăsând lucrurile să se desfășoare în voie, ca până acum. Nu mai ține să fii doar indiferent căci, după cum știți, vom fi din primăvară cu jumătate de picior în mult visatul Spațiu Schengen și, ca urmare, va trebui să-i urmăm regulile și, mai ales, să fim atenți la jocurile celorlalți, mai ales dacă implică mutații spectaculoase care schimbă o parte din peisajul relațional din Balcani.

Atunci ce facem? Ne ținem de ce știam sau urmăm deciziile europene, acceptând TOATE consecințele politice pe care le implică?

Continuarea, aici.