Matei Bogdan
Publicat în 20 februarie 2024, 20:18 / 34 elite & idei

Robert Lupițu: Mathieu Michel, secretar de stat belgian – A venit timpul ca UE să încetinească reglementarea și să accelereze implementarea. Acest lucru este strâns legat de competitivitate

Robert Lupițu: Mathieu Michel, secretar de stat belgian – A venit timpul ca UE să încetinească reglementarea și să accelereze implementarea. Acest lucru este strâns legat de competitivitate

de Robert Lupițu

A venit timpul ca Uniunea Europeană să încetinească reglementarea și să accelereze aplicarea și implementarea legislației în domeniul digitalizării pentru a fi competitivă, a afirmat, într-un interviu pentru CaleaEuropeană.ro, Mathieu Michel, secretar de stat pentru digitalizare în cadrul guvernului Belgiei, țară care deține președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

“Rețeaua este compusă dintr-o mulțime de industrii, companii, dar și IMM-uri, iar cel mai bun mod de a le ajuta să își exercite capacitatea modelului lor de afaceri este să le ajutăm să aibă o piață unică, reală atunci când vine vorba de implementare. Primul lucru ar fi să construim o guvernanță comună”, a declarat Michel.

El a menționat exemplul legislației UE privind Inteligența Artificială, precizând că Uniunea Europeană vrea să evite 27 de interpretări naționale diferite privind IA, mai ales că aspectele legată de etică și responsabilitate privind utilizarea inteligenței artificiale vor fi legate de relația cu companiile și IMM-urile.

“Ceea ce își dorește industria este simplificarea reglementării, dacă ne uităm, de exemplu, la legea privind IA. (…) Acest lucru este foarte important, deoarece, dacă ne uităm la companii mari precum Meta, Google și așa mai departe, acestea au mulțimi de juriști care pot însoți aceste companii prin reglementarea europeană. Cred că competitivitatea se bazează pe afacerile mai mici de astăzi și pe modul în care acestea vor putea avea o viață ușoară în implementarea modelului lor de afaceri. De aceea, nu reglementarea este o problemă, ci modul în care o punem în aplicare”, a explicat secretarul de stat belgian, în contextul în care președinția belgiană a Consiliului UE l-a însărcinat pe fostul premier italian Enrico Letta să elaboreze un raport pentru impulsionarea pieței unice europene și stimularea competitivității UE.

Vorbind și despre viitorul industriei telecomunicațiilor în contextul unei așteptate comunicări din partea Comisiei Europene, Mathieu Michel a evocat importanța securității cibernetice. “Un scut de protecție comun“, a spus el, precizând că legea privind reziliența cibernetică este legată de telecomunicații.

Interviul integral:

CaleaEuropeană.ro: Sunteți unul dintre responsabilii Președinției belgiene a Consiliului UE pentru Europa digitală, pentru avansarea Europei ca actor tehnologic și, de asemenea, în industria digitală și de telecomunicații. Aș dori să începem acest interviu cu o discuție despre transformarea digitală a Europei și aș dori să ne spuneți care sunt prioritățile cheie ale Președinției belgiene în ceea ce privește transformarea digitală.

Mathieu Michel: A existat o evoluție a reglementărilor pentru actorii digitalizării: DSA, DMA, GDPR. Aastfel, un prim mesaj legat de toate acestea este că a venit timpul să încetinim reglementarea și să accelerăm aplicarea și implementarea acestora. De exemplu, GDPR. Modul în care am implementat GDPR în toată Europa, prin intermediul celor 27 de state membre, a fost ca un fel de siloz și credem că este timpul să construim o guvernanță comună, o implementare mai coerentă a regulamentului. De aceea, primul nostru mesaj ar fi să încetinim reglementarea și să accelerăm implementarea. Acest lucru este strâns legat de competitivitate. Rețeaua este compusă dintr-o mulțime de industrii, companii, dar și IMM-uri, iar cel mai bun mod de a le ajuta să își exercite capacitatea modelului lor de afaceri este să le ajutăm să aibă o piață unică, reală atunci când vine vorba de implementare. Primul lucru ar fi să construim o guvernanță comună. Situația este aceeași dacă vorbim despre IA. Tocmai am încheiat discuția despre Legea privind IA. Modul în care vom aplica AI va fi foarte important și trebuie să acceptăm provocarea. Haideți să încetinim reglementarea și să accelerăm implementarea. Este ceva foarte important.

Continuarea, aici.

Ultima ora:

ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului

PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei

EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București

ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate

SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!

EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!

EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump

CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO



Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe