Klaus Iohannis și Maia Sandu, întâlnire în ajunul Congresului PPE de la București: Este esențial ca în Europa să câștige din nou democrația, iar mișcările bazate pe nostalgia trecutului să nu se consolideze
Președintele Klaus Iohannis și președinta Republicii Moldova Maia Sandu au avut marți, la Palatul Cotroceni, o întâlnire bilaterală în marja Congresului Partidului Popular European, care va avea loc miercuri și joi la București și în cadrul căruia cea mai importantă familie politică europeană își va adopta manifestul pentru alegerile europarlamentare din iunie 2024, va stabili strategia electorală și o va desemna pe Ursula von der Leyen în postura de candidat pentru un nou mandat la șefia Comisiei Europene.
Într-o postare pe Facebook, șeful statului a punctat că întâlnirea cu Maia Sandu este prima “dintr-o serie de întâlniri consistente pe care le voi avea pe parcursul următoarelor trei zile cu preşedinți, premieri şi lideri ai instituțiilor europene, care se află zilele acestea la București cu ocazia Congresului Partidului Popular European”.
“Mai sunt doar câteva luni până la alegerile europarlamentare din iunie și este esențial ca în Europa să câștige din nou democrația, iar mișcările care se bazează doar pe nostalgia trecutului și oferă false soluții pentru oameni să nu se consolideze. Sunt convins că discuțiile și dezbaterile de la București vor contura o viziune solidă pentru viitorul Europei, care va răspunde așteptărilor cetățenilor noștri pentru un trai mai bun, în siguranță și prosperitate”, a adăugat președintele.
Pe agenda discuțiilor dintre Iohannis și Sandu s-a aflat și ajutorul major acordat de România Republicii Moldova, inclusiv în ceea ce privește aderarea la Uniunea Europeană.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


