Klaus Iohannis: Pentru România, apartenența la Francofonie înseamnă împărtășirea valorilor și a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră și destinul nostru european
Pentru România, apartenența la Francofonie înseamnă împărtășirea valorilor și a idealurilor umaniste, care au conturat modernitatea noastră și destinul nostru european, a subliniat președintele Klaus Iohannis în mesajul transmis în cadrul Misiunii economice și comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est și prezentat de Sergiu Nistor, consilier Prezidențial în cadrul Departamentului Cultură, Culte și Minorități Naționale, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro.
”Salut cu satisfacție decizia Organizației Internaționale a Francofoniei de a încredința României găzduirea Misiunii economice și comerciale a Francofoniei, eveniment căruia i-am acordat Înaltul meu Patronaj. Le urez tuturor participanților un călduros bun-venit în țara noastră și îi felicit pe toți cei care au contribuit la buna organizare a acestei reuniuni, care constituie o excelentă oportunitate pentru mișcarea francofonă de a-și contura mai puternic profilul la nivel mondial. Deschiderea oficială a Misiunii economice și comerciale a Francofoniei în Europa Centrală și de Est la București se integrează firesc în acțiunile care au consolidat, în ultimii 30 de ani, statutul României de membru cu drepturi depline în Organizația Internațională a Francofoniei și care justifică rolul nostru de Stat-far al Francofoniei pentru această regiune a Europei”, a subliniat președintele prin vocea consilierului său.
Acesta a profitat de ocazie pentru a-și exprima ”aprecierea și susținerea față de întărirea dimensiunii economice a Francofoniei și orientarea demersurilor sale spre dezvoltarea comunităților din statele membre”.
În egală măsură, el a amintit de Strategia economică pentru Francofonie 2020-2025, care urmărește o ”reducere a decalajelor și edificarea unei francofonii reziliente, solidare, incluzive și inovatoare, orientate spre punerea în valoare a potențialului tinerilor și al femeilor prin cooperare economică și schimburi comerciale”.
Președintele a evocat în acest context ”desfășurarea la București, în 2017, sub Înaltul meu Patronaj, a Conferinței femeilor francofone, cel mai important eveniment francofon din regiunea noastră după Sommetul din 2006 găzduit de România, care a catalizat lansarea rețelei francofone a femeilor antreprenor și a stimulat schimburile și investițiile la nivelul operatorilor economici din spațiul francofon”.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


