Răsări soarele la Bruxelles, chiar și-o leacă de curcubeu, ceea ce e treabă rară. Noroc cu vremea, că pe partea de policy nu știu cum o scoatem la capăt. Ne-am chinuit capetele azi în secțiunea de Agricultură și Mediu din Comitetul Economic și Social European cu dezvoltarea sustenabilă a zonelor rurale, cu o tranziție justă în sistemele agro-alimentare și cu promovarea agriculturii ecologice. E greu, sistemele agro-alimentare din sudul Europei sunt într-un risc iminent de colaps climatic, iar actuala Politică Agricolă Comună pare că e mai perdantă decât oricând. Pentru toți. Zburdă multe mituri în aer, fermierii urlă că nu pot face față schimbărilor și vor înapoi la un trecut idilic închipuit care nu se mai poate întoarce vreodată. Acolo unde lanțurile de valoare funcționează cât de cât corect și unde achizițiile publice verzi își fac treaba se creează eficiențe economice, iar produsele alimentare organice sunt la paritate de preț cu cele convenționale. Crește cererea, se intră pe cerc virtuous. Dar nordicii continuă să cheltuie de trei ori mai puțin pe mâncarea lor sănătoasă și organică ca parte din bugetul familiei decât românii pe puii lor vopsiți. Costurile epurării apelor de pesticide în urma agriculturii convenționale de cartofi sunt de 1300 EUR la hectar, dar aceste costuri nu se reflectă în prețul produselor. Dacă am avea o contabilitate care să reflecte costurile reale (true cost accounting), poate am reuși încet încet să repunem sistemul pe roate. Inechitățile deocamdată în interiorul Uniunii sunt enorme, în afara ei și mai și. Nici nu prea se mai pune problema de câștigători și pierzători ai tranziției. Dacă nu facem nimic, pierdem toți. PS: Încurajați afacerile românești să aplice la EU Organic Awards până pe 12 mai! Suntem aici să-i ajutăm.