Marcel Ciolacu: Reformele incluse PNRR sunt esențiale nu doar pentru modernizarea țării, dar și pentru aderarea automată a României la OCDE
Marcel Ciolacu a declarat marți seara la întâlnirea cu comunitatea de români din Qatar că știe că în această țară salariile sunt mari și că și-ar dori să revină în țară. Premierul le-a mai spus și despre planurile României de a reuși să facă investiții și să aderăm la OCDE.
Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment. Sper din tot sufletul, şi numai cifrele ne arată acest trend de creştere în România care s-a datorat în primul rând unei perioade de stabilităţi politice, într-o perioadă de criză şi de securitate, nu numai energetică sau pandemie şi sper din tot sufletul ca împreună cu colegii mei, până la sfârşitul mandatului, să menţinem acest trend de creştere. Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România, mai ales după cele povestite de domnul ambasador, cât de implicaţi sunteţi şi cât de mult aţi dus la dezvoltarea proiectelor majore din Qatar”, a declarat Ciolacu.
Marcel Ciolacu le-a mai spus românilor în vizita sa în Qatar că țara noastră are în plan atragerea de fonduri europene și că trebuie să urgenteze accesarea de fonduri.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


