Florin Georgescu, despre împrumutarea companiilor de către acţionari: Autorităţile au căzut în capcana mediului de afaceri care votează
Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le împrumute, dar nu au bani să constituie capitalul acestora, iar în acest caz este o chestie de fond şi autorităţile greşesc pentru că au căzut în capcana mediului de afaceri care votează, a afirmat, marţi, Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României.
„Majorarea intermedierii financiare nu depinde doar de deciziile băncilor sau ale instituţiilor financiare nebancare. Aşa cum s-a explicat de mai multe ori în analizele elaborate de către BNR sau de către Comitetul Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială, există mai multe cauze structurale atât pe partea cererii, cât şi pe cea a ofertei care pot explica nivelul redus al intermedierii din România. Menţionez câteva dintre acestea: în primul rând, sănătatea financiară precară a multor firme care astfel nu sunt eligibile pentru accesarea finanţării de la bănci sau IFN-uri; în al doilea rând disciplina laxă la plată din economie; trei, prevederile fiscale care permit ca firmele să se finanţeze prin intermediul datoriilor de la asociaţi sau acţionari, deşi respectiva companie nu îndeplineşte cerinţele legale privind capitalizarea minimă. Păi dacă asociaţii şi acţionarii au bani să le împrumute, nu au bani să constituie capitalul? Aici este o chestie de fond şi autorităţile greşesc. Au căzut în capcana mediului de afaceri care votează şi în curând votează, da? Şi care mediu de afaceri nu vrea să-şi ia riscul. Împrumută, vede că e ceva, îşi ia primul banii înapoi şi pleacă. Şi rămân alţi creditori cu pierderea. Am zis, asta nu e economie de piaţă funcţională. Este un tip de economie concurenţială combinată cu socializarea răspunderilor. Un semi-socialism, aşa, dacă vreţi”, a declarat Florin Georgescu, la Conferinţa anuală BNR-ASE „Perspective privind dezvoltarea sectorului bancar românesc”.
Ultima ora:
ObservatorIlie Pușcaș: Tehnologia blockchain devine un pilon strategic pentru economia viitorului
PoliticRadu Burnete: Mark Rutte a transmis astăzi un mesaj foarte clar – România are aliați pe care se poate baza. Dacă România este atacată, 31 de state vor sări în apărarea ei
EconomieGruia Stoica: Electroputere VFU Pașcani, parte a GRAMPET Group, câștigă pentru a treia oară în fața STB, în procedura de atribuire a contractului de tramvaie pentru București
ExternCristian Andrei: Câteva facts despre alegerile de ieri din US, care ne arată lucrurile un pic mai nuanțate
SocialStefan Radu Oprea: Profesor pentru o oră!
EvenimenteCristian Sporis:🚀 MoonshotX Edition II Bootcamp – Romania’s first private economic diplomacy platform!
EditorialMarco Badea: New York-ul și-a ales primarul care promite să-l salveze. Zohran Mamdani intră în război cu Trump
CulturaLigia Deca: În domeniul cultural, România continuă să-și protejeze și să-și promoveze patrimoniul, inclusiv siturile de patrimoniu UNESCO
Club Romania | Elite si idei / www.oranoua.ro - Open Source Internet Database part of a non-governmental project / Contact: office[at]oranoua[.]ro | Operated by CRSC Europe


