de Teodor Baconschi

Dacă Iisus Hristos s-a rugat Tatălui ceresc pentru unitatea tuturor urmașilor Săi („ca toți să fie una”), asta n-a scutit bimilenara – și deja mondiala – comunitate creștină să trăiască despărțită în trei mari ramuri confesionale (și sute de așa-zise „denominațiuni”).
Ortodocșii, romano-catolicii și protestanții reprezintă cele trei ipostaze ale unei creștinătăți care, la capătul unei serii de schisme dureroase, s-a fragmentat în tot atâtea opțiuni diferite din punct de vedere doctrinar și organizațional. Unii văd în această pluralitate adesea polemică o constantă istorică: nici creștinismul primar n-ar fi fost chiar omogen, așa cum vedem în Epistolele Apostolului Pavel, care căuta să armonizeze facțiunile rivale din Corint.

Citeşte întreaga ştire: De ce unitatea creștinilor rămâne principalul argument al păcii mondiale