Adriana

Publicat în 18 iunie 2024, 12:22 / 158 elite & idei

+ Carti • + Cultura • + Editorial •

Săptămâna trecută tânărul meu prieten Matei Alexandru Dăianu și-a lansat volumul de debut „Amurgul romantismului” o viziune poetică diferită pentru generația cu cod QR în frunte și chatGPT în vârful degetului.Am fost onorat să-i scriu prefața.De mai multe decenii sunt doar un cititor profesionist și un observator al fenomenului literar( cam prețios spus, dar pe acolo).N-am postat nimic atunci pentru că este genul de activitate pe o latură a mea în care mă simt fragil și singur.Astăzi însă am parcurs interviul lui Mircea Cărtărescu și m-a frapat abordarea sa asupra contextului și direcțiilor literare din România și nu numai.Seamănă mult cu gândurile mele din primele pagini ale volumului lui Matei.

Nu aș vrea să pară o „autoglorificare”, am destul simț al ridicolului însă m-am simțit intens fericit descoperind aceasta.

Mircea Cărtărescu este Numele literaturii noastre de azi.Și am lăsat emoția să-mi dicteze această postare care este spre neuitarea mea, în primul rând.

Prefața mea și interviul lui Mircea în comentarii.E o zi frumoasă.Mulțumesc.

–-

Prefață la volumul de versuri „Amurgul Romantismului” de Matei Dăianu

Mi-am imaginat: O voce baritonală rostește grav pe o scenă

semiobscură străbătută de un singur fascicul luminos care crează un

cerc difuz pe podea.

Acolo ar fi trebuit să se afle personajul care declamă, dar în dreptul

microfonului luminat nu se afla nimeni. („Într-un fel straniu eu nu am

fost protagonistul propriei vieți-Închisoarea”)

Vocea se aude simultan din mai multe colțuri ale spațiului închis.

Undeva în spatele microfonului se aud sunete răzlețe de instrumente

în acordare (o chitară, un flaut, violoncel?), în sală simți respirația

unei mulțimi anonime, fără chip, se tușește pe alocuri încet, cu acea

teamă știută de a nu strica vraja.

„Iubirea ar fi fost un adstrat mic și neînsemnat atunci. Ce fel de

pasiuni i-au făcut pe antici să creadă în acest amor erotic de o

presupusă natură nepământească, cosmică și chiar metafizică, în loc

de o simplă tranzacție de plăcere? Expresia “dragostea nu e

adevărată” nici nu ar mai fi logică, ci doar un pleonasm, căci

dragostea se subînțelege, e un fel de eroare de judecată, un cuvânt pe

care îl spunem dintr-un impuls interior, un cuvânt dintr-un basm sau o

replică dintr-un film”.

În aerul înțepenit cuvintele vin și se duc, iar incantația, care are ceva

shakespearean și primitiv totodată, se termină cu o sentință:

„Odată cu omul vor dispărea și poveștile de dragoste, se va termina

cartea, și va veni un întuneric, cu totul natural și normal de fapt, omul

fiind o scurtă suspensie de la mersul naturii, un mic chibrit care

încearcă să găsească sursa luminii, el însuși emanând-o, dar ca să vadă

acest lucru trebuie să se stingă, iar când se stinge nu mai e nimic ce să

vadă”

Urmează o pauză după care începe muzica: curgerea poemelor

are ceva de rock simfonic, psihedelic, are un ritm oscilant de baladă și

intrări în acute, cu coruri de voci și solo-uri de bass. Cu riff-uri grele

de heavy metal. O desfășurare de forțe în jurul interogațiilor de teatru

antic: „Cine sunt și de ce?”, „Ce înseamnă totul? Dar nimicul?”.

Acestea toate mi le-am imaginat parcurgând volumul tânărului meu

prieten, Matei.

Dacă poezia te face să vezi, să auzi, să-ți imaginezi și să simți

înseamnă ca ea există și a învins

Iată cheia!

II.

Am întrerupt curgerea imaginară a simfoniei poetice și i-am trimis lui

Matei un mesaj pe Whatsapp:

„Ai participat la vreun Cenaclu literar? Cursuri de scriere creativă? În

ce fel ești/ sau nu în legătură cu tineri din generația ta care sunt

mentorați de un scriitor/critic?”

După un timp a răspuns:

„Sunt într-un cenaclu, dar nu este activ, am avut doar 2 întâlniri întrun

an de zile. Oricum nu aveam îndrumare din partea unui

scriitor/critic. Eram mai mulți tineri, majoritatea între 20-30 de ani. Și

altfel, nu am fost niciodată sub îndrumarea unui scriitor. O dată, anul

trecut, am vorbit cu o scriitoare care mi-a sugerat să încep să scriu

vers alb și să mă interesez despre subiectele abordate în poezia

contemporană”.

*

Îmi pare bizar acum: la 40 de ani am publicat un volum1 scris între 17

și 20 de ani pe la sfârșitul caietelor școlare, pe șervețele în cârciumi (

poate e o licență, dar așa a fost) în sfârșit, scriam pe unde nimeream;

am fost la Cenaclul Săgetătorul, la diverse întâlniri ale poeților prin

țară și mă frământa mult ideea de a fi încadrat cu arme și bagaje în

curentul underground al epocii lansat și susținut de generația

optzecistă, de a performa acolo. Aș fi zis „la modă”, dar explicase în

„Caiete Critice”, Ion Bogdan Lefter că postmodernismul nu e o modă.

Dixit.

Pentru că îndeplinesc funcția de exeget al acestui volum și știu

ca e obligatoriu în matricea critica să bifezi unde-l vezi încadrat pe

autorul volumului, m-am gândit mult ce relevanță au de fapt criteriile,

filiațiile, ierarhiile și topurile când vorbești de „conținut”.

După ce mi-a secat complet glanda poetică-inevitabil ea seacă

nestimulată-atenție, Matei! – am urmărit evoluția fenomenul poetic de

la nouăzecisti, trecând prin fracturiști și până la strădania

postumaniștilor de azi de a spune ceva cu „mesaj mobilizator”.

Matei este cu siguranță, biologic vorbind, din generația Z. Este un

hipster digital cu cod QR în frunte?

Scrie el interdisciplinar cu imagine și sintaxă cyborgizata? Unde l-aș

putea încadra fără să mă înfund în teorii și para-teorii parazitare?

Și m-am hotărât să nu îl încadrez nicăieri.

Cum spuneam, în lungul drum al creației, în binomul creator-receptor

s-a pierdut ideea inițială/ aceea că un conținut cultural trebuie să

transmită, să provoace, dincolo de orice, o stare, o emoție, un gând

lateral ( creatorii ar trebui să scrie de plăcere-cum simt, cititorii ar

trebui să citească de plăcere și să simtă ).

Dacă disecăm până la ultima concluzie experimentele continue nu

putem să nu observăm că plăcerea scrisului s-a transformat într-o

asumare conștientă a normelor de a scrie sau per a contrario, într-o

1 „8215”, Marius Stoian, 22nd Century Publishing, 2010, Premiul pentru Debut al Asociației Scriitorilor

București

căutare de a împerechea aleatoriu cuvinte, teme și idei, ca formă de

protest.

Să scrii de plăcere și să fii citit cu plăcere, uite o chestiune care se

lipește perfect de Matei.

(Desigur că recuperarea cititorului către poezie se va produce pe

fundal tehnologic prin poeme TikTok, la care criticii retrași într-un

turn de fildeș din ce în ce mai rupt de viață vor strâmba din nas).

Dar asta este inevitabil și să-i lăsăm pe acești scorțoși să se

îmbâcsească din ce în ce mai tare până la sufocare.

*

Conștient sau nu, Matei Dăianu trăiește începuturile procesului

de virtualizare, ale Metaversului în care contextele fizice dispar, iar

atunci când sunt „atacate”, foarte rar, ele nu par experiențe reale, ci

înscenări ale minții proprii, ca în „Ecranul”: „ Merg singur spre

școală,/mă uit la urma pașilor mei în zăpadă,/ aud mașinile

zgomotoase/și brusc sunt cuprins de o confuzie,/ de o lipsă de credință

în realitate./ Pur și simplu simt că lumea din fața ochilor/este doar un

ecran pe care îl am în față,/ca un film,/că port niște ochelari prin care

privesc,/ dar ceea ce văd sunt/ doar elementele unui ecran./ Tot ce pot

să fac este să ignor senzația,/ să îmi astup gândurile,/ și să merg mai

departe spre școală.”

Poezia sa se desfășoară sub acest semn al virtualizării care mută totul

pe ecranul telefonului, tabletei, laptopului, în 3D, care reconstruiește

din pixeli lumea înconjurătoare și pe el însuși. Dar nu minte.

Fără să înțeleagă că e el, totuși întrebările lui sunt ale lui.

Și ar putea urma o serie de alte elemente și versuri în justificarea

aserțiunii mele.

III.

Disclaimer:

Epocile istorice aduc cu ele noi „niveluri de sensibilitate” , noi

mijloace de expresie ale marilor sentimente ( și drame!), ale condiției

umane. Se crează astfel „modele culturale” străbătute de fiorul acut al

zilei, lunii, anului, deceniului. Epocii. Dintr-un unghi, arta de ieri e

considerată depășită azi. Inserțiile de „real” sau „imaginar/metafizic”

sau chiar ideologic marchează cultură văzută de unii drept un progres

continuu. Să vedem totuși, ce fel de proges? Tematic, expresiv, etc.

Unde începe și se termină cultura? Dar Ars Poetica?

De ce ne-am înfunda în acest excurs totuși tulbure când putem vedea

o apă limpede, crystal clear?

Se află în recuzită prudența intelectuală de a-ți declina subtil

competențele analitice în literatură dacă nu ești parte din arealul

canonic recunoscut de ecosistemul cultural. Îți rămâne deci singurul

unghi de abordare imbatabil, acela al cititorului profesionist care

testează producțiile literale prin filtrul emoțiilor dobândite în timpul

actului lecturii

Prevăd aceeași cale, că în timp, nu vom mai utiliza conceptele de

genuri și specii literare, termeni precum „poezie” sau „proză” încep

să aparțină trecutului. Se naște conceptul unic de „conținuturi” ( un

mix creativ de text scris, pictură, sculptură, etc) care în procesul

complex de virtualizare2 vor fi definite doar prin prisma atitudinii

receptorului și a emoțiilor pe care le induc.

Blockchain-ul culturii fără intermediari.

2

Virtualizare-Ridicarea tuturor conținuturilor și proceselor, inclusiv culturale în spațiul virtual

(3D) care va duce paradoxal la recuperarea emoției umane din mâinile marilor manipulatori

și intermediari

Critica literară va fi evacuată din peisaj, direct la coșul de gunoi.

Criticii, ca să mai audă cineva de ei se vor transforma în DJ la Nuba

(elitiștii) sau în cluburile mici sătești (neomarxiștii)

O mică bulă de neadaptați se va zbate în lamentații despre „o lume

fără repere”. Și vor face la infinit teoria chibritului, în distrugerea

oricărui element de autenticitate. Să fie sănătoși!

Cititorii și autorii de conținuturi culturale se vor evalua reciproc.

Se va așterne praful peste grile de interpretare, peste „contingent” și

„canonic”. Toate acestea vor stârni un surâs.

Poezia lui Matei Dăianu face parte din această lume a viitorului.

IV.

Prietenul nostru Chat GPT-din lumea viitorului:

Am introdus următoarele poeme:

„Extincția Romantismului”

„Iubire fără dragoste”

„Boala Eului”

„La miez de noapte”

„Această colecție de poezii marchează debutul literar al unui tânăr

poet de doar 18 ani, care abordează cu maturitate teme adânci și

complexe. Poeziile sunt o explorare a iluziilor și realităților iubirii, a

identității și a existenței umane, reușind să capteze cu acuratețe și

sensibilitate confruntările interioare și exterioare ale vieții

contemporane.

Tânărul autor ne invită să reflectăm asupra modului în care societatea

modernă și-a pierdut inocența romantică, împingând cititorii să-și

reexamineze propriile convingeri și sentimente. Fiecare poem este o

fereastră deschisă către sufletul poetului, unde conflictele interne și

descoperirile personale sunt exprimate cu o sinceritate rar întâlnită la

o vârstă atât de fragedă. Această lucrare este nu doar o colecție de

poezii, ci un manifest al generației sale, care se străduiește să găsească

un echilibru între trecutul nostalgic și prezentul pragmatic, între

idealismul pierdut și realismul cotidian.

Invităm cititorii să pătrundă în universul acestui tânăr poet, să se lase

purtați prin labirintul său de gânduri și sentimente, și să descopere în

aceste versuri un ecou al propriilor lor lupte și revelații. Poeziile sunt

o promisiune a unui nou orizont în literatura română, un semnal că

poezia tinerească poate fi la fel de profundă și provocatoare precum

cea a marilor maeștri”.

În lumea ce se desenează prin acordul literar blockchain (conținuturi

directe), chat GPT, virtualizarea în general, va recupera scriitorul

pentru cititor și paradoxal autenticul uman nemediat. „Specialistul” a

devenit oricum mult mai inuman ca algoritmul.

Îi urez succes tânărului poet constituit, Matei Dăianu, ca subiect și

obiect al noului narativ în facere!

Marius Stoian, 11 mai 2024, Brănești