de Iulian Chifu

Strategia Rusiei în privința alegerilor prezidențiale de la Chișinău a evoluat și s-a transformat în ultimul an, inclusiv în privința referendumului privind integrarea europeană. Acțiunea a fost purtată vizibil, direct pe teritoriul Republicii Moldova, dar numeroase operațiuni acoperite s-au derulat și se derulează și azi pe teritoriul altor state, cu scopul de a obține date și elemente pentru a fi utilizate cu precădere în războiul hibrid de la Moscova dar și de a opri sau diviza susținerea pentru Republica Moldova, pentru drumul său european. O acțiune condamnabilă, împotriva soartei și a fiecărui cetățean din dreapta Prutului.

Strategii timpurii și eșecul în fața realităților

Astfel, primul tip de strategie a vizat capacitarea unui singur actor politic pro-rus sau aparent independent care să câștige alegerile din Republica Moldova. Aici Rusia s-a confruntat cu faptul că multiplele componente de la Chișinău care s-ar fi calificat nu sunt deloc miscibile iar orgoliile personale și rivalitățile politice afectează orice formulă de unitate. Astfel, a aduce cap la cap pe Șor și gruparea sa, cu tot pasivul său criminal și furtul a 15% din PIB-ul Republicii Moldova din bănci, pe Dodon și socialiștii săi alături de o formulă intermediară naționalistă moldovenească pretins europeană s-a dovedit sortită eșecului. Iar identificarea unei persoane cu detentă pentru a prelua ștafeta luptei cu Maia Sandu a eșuat.

A doua abordare a vizat concomitent și referendumul pentru integrarea în Uniunea Europeană. Prima idee a fost aceea a multiplicării candidaturilor pro-ruse și a segmentării publicului în privința opțiunii pro-europene. A fost vorba despre o împărțire între cei declarați pro-europeni și care susțin pe față votarea la referendum cu cei care sunt ambigui în privința referendumului, neasumându-și o anumită poziție și încercând să catalizeze și acest curent, iar a treia categorie să fie cei care să se declare efectiv împotriva referendumului.

Obiectivul a fost multiplicarea țintelor și opțiunilor și de a obține, la momentul potrivit, o asumare în cascadă a respingerii referendumului de către cât mai multe persoane candidați la președinție, pe două considerente – fie opoziția față de aderarea la UE, fie contestarea suprapunerii dintre referendum și alegerile prezidențiale în primul tur, invocând faptul că ar avantaja-o pe Maia Sandu – cu acțiuni de la absenteism și lăsarea buletinului cu referendumul deoparte mergând până la votarea împotrivă. Mișcarea succesivă, zile la rând, a multor candidați împotriva referendumului trebuia să aibă un efect de antrenare care măcar să țină lumea acasă, dacă nu să o convingă să voteze împotrivă.

Continuarea, aici.