Ieri am marcat un an de la atacurile barbare ale Hamas asupra populației israeliene. La invitația lui Matei Martin și Adela Greceanu am mers in studioul Radio România Cultural (mulțumesc mult pentru invitație!) pentru a comenta asupra evoluției conflictului în tot acest timp (și lipsa de viziune v.a.v. de finalitatea lui, oportunismul politic asociat cauzei, pragmatismul destructiv și populismul radical cu care este exploatată durerea și frica), consecințele lui politice și de securitate, dar și sociale și umanitare. Am incercat să conturăm și potențiale scenarii de final, dar recunosc că imi este greu să pariez pe vreunul din ele având în vedere disponibilitatea liderilor regionali de a se angrena într-o spirală a violențelor, ignorând consecintele pe termen mediu si lung asupra climatului de securitate, și asupra bunăstării și certitudinii zilei de mâine pentru propii concetățeni. Las link în comentarii pentru cei care aveți curiozitatea să aflați care e viziunea mea. Pentru ceilalți care nu aveți așa curiozități, eu tot vreau să vă spun că sunt pesimist v.a.v. de conflict, la fel cum sunt pesimist în așteptările că vom învăța vreo lecție din ce se întâmplă.