Când am făcut imaginea de mai jos nu-mi doream decât ca acea rotiță să se „blocheze” în acel punct. Un echilibru fragil între a rămâne sănătos la cap și în siguranță. Era noiembrie 2020, numărul de cazuri de covid creștea, multe localități intrau în carantină, un incendiu în care muriseră mai bine de 10 pacienți avusese loc la Piatra-Neamț, Maia Sandu câștiga alegerile în Republica Moldova iar Joe Biden pe cele din SUA, UE cumpara deja primele doze de vaccin iar G20 se întâlnea pentru prima oară virtual. O lume nebună, greu să te ții echilibrat.

Alegerea mea a fost umorul. Uneori ironic, chiar auto-ironic, uneori blând, subtil, alteori răutăcios sau amar, o încercare de a „ambala” realitatea deloc veselă, o încercare de a mă ține de acel echilibru safe/sane. Îmi doream ca tot umorul să ajute pe cât mai mulți din jurul meu, sper că am reușit într-o oarecare măsură.

Dar și atunci, ca și acum, oricât ai îmbrăca-o în umor, realitatea știe să iasă din „ambalaj”, să își arate valurile într-o lume care îți doreai să fie o apă liniștită.

Calea de mijloc a devenit „extrema”, dialogul, negocierea, soluțiile de compromis ceva inadecvat timpurilor. Iar în social media, radicalizarea pare să-și fi deschis propriul atelier: „pilește” fiecare opinie până devine suficient de ascuțită să taie orice discuție civilizată. Și ce să vezi? În acest atelier, umorul e văzut ca un client nedorit, care nu vrea să cumpere „cuțite” pentru extrema dreaptă sau „topoare” pentru extrema stângă. E greu să mai găsești calea de mijloc când toată lumea se împinge să ajungă primul la o extremă.

Am crezut mult timp că umorul va fi ca o centură de siguranță pe drumul ăsta nebun. Dar acum, pare că s-au înmulțit șoferii care vor să conducă pe contrasens, crezând că GPS-ul lor politic știe mai bine. În acest trafic sufocant, unde fiecare își claxonează ideologia, umorul încearcă să rămână un semn de circulație respectat, sugerând să reducem viteza și să ne bucurăm de peisajul umanității, așa cum e el, cu bune și cu rele. Slabe șanse.

În 2020, speram să ne „blocăm” între a fi sănătoși la minte și în siguranță. În 2025, pare că trebuie să fim vigilenți să nu derapăm de pe drumul echilibrului, în timp ce ne străduim să evităm gropile de ură și balizele de fake news. Greu drum.

Tot ce mai sper acum e să folosim umorul ca pe un airbag – poate nu ne salvează la impact, dar măcar ne face prăbușirea mai suportabilă.

Voi continua să glumesc. despre mine, despre tot și toate. Știu însă azi că mă va ține nici în siguranță nici sănătos la cap. Glumesc mai mult ca să semnalez că exist.

Glumesc.