de Iulian Chifu

E o veche butadă care a fost caracteristică statelor europene din Estul Europei începând cu epoca neoconservatorismului și unilateralismului american în Irak, 2003, atunci când statele din flancul estic al NATO, ieșite din comunism și dominația Rusiei, spuneau că au nevoie atât de SUA cât și de UE și că nu pot alege, că nu ar trebui să fie aduse vreodată în situația de a alege între cei doi parteneri și aliați pentru că ar fi la fel de dramatic ca atunci când, în cazul unui divorț, un copil ar fi pus să aleagă între mama și tatăl său. Ei bine, evoluțiile recente ale începutului de mandat Trump, discuția telefonică Trump-Putin, mesajele vicepreședintelui JD Vance în Europa și la Conferința de Securitate de la Munchen, ca și cele ale secretarului pentagonului, Pete Hegseth, au arătat un curs rapid de răcire a relațiilor dintre Statele Unite și Europa, înțelegând aici Uniunea Europeană și statele europene majore deopotrivă, fapt care a readus spectrul alegerii și dificultatea europenilor din linia întâi de a menține ideea că e nevoie și de unii, și de alții pentru securitatea și prosperitatea proprie.

Continuarea, aici.