de Radu Carp

Problema Ucrainei a fost una dintre cele mai complicate pentru securitatea continentului european în secolul 20, după cum a determinat deja decisiv discuţia despre acest aspect la începutul secolului 21. Nu întâmplător, Timothy Snyder denumea teritoriul acoperrit în mare parte de teritoriul actual al Ucrainei Bloodlands, locul unde a avut loc Holodomor, unde s-au petrecut episode ale Holocaustului, unde au fost la putere pe rând regimuri fasciste şi comuniste, puterea fiind balansată de foarte multe ori în direcția unui naționalism destructiv.

Ucraina ocupă o poziție intermediară între două mari cercuri de putere: Europa şi Rusia. Europa a însemnat inițial Franţa, Anglia, Germania şi Austro-Ungaria, apoi Germania, ulterior Franţa şi Germania, iar până la urmă Uniunea Europeană. Federaţia Rusă a însemnat Imperiul Țarist, Uniunea Sovietică, iar în prezent Federația Rusă. Indiferent unde s-a situat centrul de putere, indiferent cum au evoluat alianțele și indiferent de denumirea principalilor actori, au existat şi există doi mari poli de putere. Un pol de putere care a oscilat între democrație, fascism, comunism, pentru a reveni la o formă de democrație liberală aproape unanimă şi un alt pol de putere în care regimurile autoritare s-au succedat dictaturilor, iar dictaturile s-au succedat regimurilor autoritare.

Continuarea, aici.